Modelul, croiala, culoarea depind de mai mulți factori: stil vestimentar, conformația fizică, direcția de mers precum și de vestimentația de pe dedesubt, încălțăminte și accesorii.
Tipuri de jachete de damă în funcție de context
La birou se recomandă a se purta cele în culori neutre (bej, gri, bleumarin, negru), cu o croiala clasică, fără prea multe buzunare, buzunărașe, catarame etc. Chiar dacă se presupune că la birou nu se stă îmbrăcat în jachetă sau pardesiu, totuși este bine ca modelul și croiala să fie în concordanță cu restul ținutei care este una office, serioasă, sobră.
Pentru o ținută de stradă, gama este mult mai mare. O jachetă scurtă, dintr-un material impermeabil, cu glugă, o pereche de jeans și botine asortate merg foarte bine pe o vreme ploioasă. Sau una trei sferturi, cu guler amplu, buzunare mari, cu cordon în talie este ideală și protejează spatele și mijlocul persoanelor mai friguroase.
La plimbare, cele cu imprimeuri florale, figuri geometrice, cu fermoare și cusături fistichii merg foarte bine cu fuste scurte sau midi, cu pantaloni office sau cu jeanși simpli. Recomandată este și cea tip aviator sau bomber cu manșete și brâu elastice purtată cu pantaloni strâmți și încălțăminte joasă. Este foarte bună pentru plimbări în parc sau excursii deoarece are o croială sport.
Tipuri de materiale potrivite pentru jachete de damă
Haina din piele naturală este o investiție foarte bună ținând cont de faptul că pielea naturală este foarte rezistentă. O croiala clasică nu se demodează niciodată și o astfel de piesă vestimentară corect întreținută poate dura ani. Se recomandă alegerea unui model cambrat care să nu permită pătrunderea frigului sau a vântului. Pentru cineva pasionat de motoare, se știe că haina de piele naturală este obligatorie.
Și cea din piele întoarsă cu un fermoar dispus oblic și capse merge foarte bine cu o fustă până la genunchi sau cu niște pantaloni slim. Pentru o persoană înalta și slabă, o jachetă matlasată, dreapta, midi purtată pe deasupra unei rochii pe corp și în picioare cu botine sau cizmulițe este o alegere bună.
Pentru o cină romantică se recomandă o jachetă din lână sau cașmir cu guler de blană, și cizme sau botine cu toc înalt, marcând astfel notă de eleganță cerută de moment. Foarte elegantă este și cea din blană de astrahan, neagră, cu guler larg care să îmbrace umerii, o croială dreaptă și nasturi metalici.
O persoană îndrăzneață, nonconformistă, extravagantă poate purta cu încredere o jachetă lucioasă din piele ecologică sau scai, de culoare roșie, albastru electric sau galben neon fără să aibă rețineri.
În concluzie, materialele din care se confecționează aceste piese vestimentare sunt diverse: denim, stofă, doc, piele ecologică, blană naturală sau sintetică, țesătură impermeabilă – căptușite – pentru vremea rece, sau mai subțiri – din bumbac, tricot, fibre sintetice, doc, denim pentru temperaturi mai mari de 10 grade Celsius.
Culori și accesorizare
La capitolul culoare, în afară de alb și negru, în tendințe sunt culorile pastelate cu aplicații etnice sau cusături cu motive tradiționale.
Imaginația și simțul artistic al designerilor s-au dovedit și în cazul acestor piese vestimentare pline de fantezie, originalitate și bun gust. Cu o croiala clasică, simplă sau mai sofisticată, accesorizate cu catarame, nasturi, fermoare, capse este imposibil să nu placă privirii.
În sezonul de toamna sau de primăvară, raioanele centrelor comerciale expun o gama variată de jachete pentru toate vârstele și cerințele. Foarte practice și comode sunt site-urile de specialitate ale căror pagini sunt ticsite cu modele și culori variate, la prețuri atractive. Un simplu clic și apar ofertele îmbietoare pe ecranul laptopului sau al telefonului. Nu mai rămâne decât de luat decizia cu privire la modelul preferat.
Relatările și recomandările expuse mai sus vor ajută doamnele și domnișoarele aflate în căutarea celei mai frumoase jachete damă s-o găsească cu ușurință pe cea mai potrivită, să o achiziționeze și să o poarte cu plăcere.
(65368)
Citiți principiile noastre de moderare aici!