Din fericire, boxele profesionale sunt din ce în ce mai accesibile din punct de vedere al costului și sunt din ce în ce mai performante. Dacă vrei să faci o astfel de achiziție, criteriile de care trebuie să ții cont sunt următoarele.
1. Tipul boxelor: active sau pasive?
Boxele active au marele avantaj de a avea amplificatoare introduse direct în aparat. Astfel, vei economisi spațiu și vei avea nevoie de foarte puține cabluri pentru a le putea folosi. Dacă vrei să controlezi mai bine sunetul, însă, varianta cea mai bună este cea a boxelor pasive. Acestea îți permit să alegi amplificatorul și să adaptezi boxele în funcție de modul în care le folosești.
2. Ai nevoie de boxe fixe sau portabile?
Vei folosi boxele într-un singur loc sau le vei purta după tine peste tot, pentru a te bucura de un sunet perfect la orice petrecere și eveniment? Dacă vrei să ai o audiție perfectă acasă, sunt recomandate boxele fixe. Dacă, în schimb, călătorești mult, poți găsi boxe portabile foarte ușor de cărat peste tot.
3. Boxe de interior sau de exterior?
Modul în care se propagă sunetul diferă destul de mult de la exterior la interior. În exterior, boxele active cu amplificatoare integrate sunt cele mai potrivite. În interior poți opta atât pentru boxe active, cât și pentru boxe pasive.
4. Cum conectezi boxele la sursa de sunet?
Conectivitatea este un alt element extrem de important. În ultimii ani, modul de conectare a boxelor a început să fie unul universal, majoritatea putând să redea sunet prin conexiunea Wi-fi. Este bine să te asiguri, totuși, că ai mai multe opțiuni pentru situația în care o astfel de variantă nu funcționează.
Curiozități despre boxe
Dacă tot achiziționezi un set de boxe este bine să afli cât mai multe despre ele. Iată câteva curiozități pe care le vei găsi extrem de interesante:
- Cele mai scumpe boxe din lume au costat 5 milioane de euro. Acestea sunt făcute din aur de 18 carate și cântăresc 215 kg;
- Una dintre cele mai puternice boxe din lume are nu mai puțin de 40000 de wați. Are nu mai puțin de 40 de amplificatoare a câte 1000 de wați fiecare;
- Deși ai crede că istoria boxelor începe destul de recent, prima boxă audio a fost inventată în 1861 de către profesorul german Johann Philipp Reis;
O pereche de boxe de bună calitate îți poate schimba experiențele pe care le ai atunci când te bucuri de conținut audio. Tocmai de aceea, este bine să te asiguri că le achiziționezi pe cele mai bune.
(1704)
Citiți principiile noastre de moderare aici!