Situată pe strada Cozia nr.71, clinica dentară Dr. Leahu din Timișoara dispune de 9 cabinete și un centru propriu de radiologie, care le oferă pacienților posibilitatea de a efectua radiografia dentară în cadrul consultației și de a economisi astfel timp. Clinica stomatologică a fost gândită ca un centru cu servicii integrate pentru orice pacient. Mediul plăcut, adaptat atât adulților, cât și celor mici oferă un grad ridicat de confort și de încredere.
Încă din anul 2018, atunci când a fost inaugurată clinica de stomatologie din Timișoara, principalul obiectiv a fost acela de a oferi tuturor pacienților posibilitatea tratării afecțiunilor dentare, într-un timp scurt și cu un grad ridicat de confort.
,,Am deschis această clinică pentru că ne-am dorit ca un număr cât mai mare de oameni să beneficieze de servicii stomatologice complete și de aparatură de ultimă generație. Doar așa putem oferi sănătate reală și o experiență excepțională și în vestul țării”, spune medicul Ionuț Leahu, CEO Clinicile dentare Dr. Leahu.
Medici dentiști specializați, în echipa clincii Dr. Leahu din Timișoara
Pacienții care trec pragul Clinicilor Dentare Dr. Leahu se pot bucura de tratamente rapide și eficiente, realizate de medici dentiști specializați în chirurgie, protetică, endodonție, pedodonție și ortodonție, ce lucrează cu aparatură modernă. De asemenea, pacienții beneficiază de un plan de tratament personalizat, în funcție de nevoile și dorințele fiecăruia.
Întreg personalul clinicii Dr. Leahu din Timișoara, de la medici și asistenți medicali, până la personalul auxiliar, este pregătit să răspundă întrebărilor puse de pacienți. Pregătirea și experiența echipei medicale, care lucrează împreună pentru a rezolva cu succes orice problemă dentară, oferă pacienților nu doar siguranță și confort, ci și îndrumarea corectă a acestora pentru luarea celei mai bune decizii cu privire la rezolvarea problemelor stomatologice.
Dr. Ionuț Leahu: ,,Avem grijă ca pacienții și echipele noastre să fie foarte bine protejate”
Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu este cea mai extinsă rețea din domeniul stomatologiei, cu prezență în 8 orașe din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu) și în Londra. Echipa Dr. Leahu este formată din peste 370 de angajați, dintre care 126 de medici și 5 specialiști în anestezie generală. Clinicile Dentare Dr. Leahu au rămas alături de pacienți în contextul pandemiei COVID-19 și au fost deschise pe toată durata acesteia.
,,În ceea ce privește măsurile de protecție în cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, acestea sunt lucruri obișnuite pentru noi. Întotdeauna avem grijă ca pacienții și echipele noastre să fie foarte bine protejate, iar posibilele riscuri să fie eliminate. Noi, ca echipă, am lucrat mereu cu mijloace de protecție. Măsurile pe care le-am luat de la început au avut scopul de a proteja pacientul indiferent de ce virus va apărea în următorii ani”, explică Dr. Ionuț Lehu, CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu.
Urgențe și tratamente stomatologice complexe pentru copii și adulți, la clinica de stomatologie din Timișoara
Clinicile Dentare Dr. Leahu Timișoara oferă soluții stomatologice pentru orice tip de afecțiune ce poate apărea la nivelul cavității orale, indiferent dacă vorbim despre pacienți cu probleme dentare minore, de pacienții care au nevoie de reconstrucția totală a danturii sau chiar de pacienți care se confruntă cu urgențe stomatologice. Astfel, pentru rezolvarea problemelor dentare de orice tip poți apela cu încredere la clinica stomatologică din Timișoara, care oferă soluții complete:fie
- Restaurări ale întregii danturi în doar 24 de ore, prin intermediul pachetului ,,Dinți ficși pentru o viață”;
- Coroane și fațete dentare din ceramică, realizate în doar 1 oră;
- Tratamente complexe efectuate sub microscop;
- Depistarea suspiciunii de cancer oral în 2 minute;
- Stomatologie laser;
- Vindecare de 7 ori mai rapidă cu ajutorul tehnologiei PRGF Endoret;
- Servicii de ortodonție;
- Servicii de radiologie digitală;
- Servicii stomatologice de urgență;
- Stomatologie copii.
În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Timișoara, pacienții beneficiază de tratamente stomatologice inovatoare, realizate cu ajutorul aparaturii medicale performante și a unei echipe de medici specialiști. Clinica Dr. Leahu Timișoara își așteaptă cu drag pacienții, cu soluții de tratament rapide și eficiente.
(543)
Trimite articolul
Xscumpete rau….evitati!
mda pentru 80% din romani servicile lor sunt prea scumpe….casa nu deconteaza nimic sau imperceptibil …na aia cu pensii speciale isi permit sa dea 400 ron pe o obturatie de canal sau 200 euro pe un dinte
-
200 de EURO? Am dat 400 pe coroana. Astia e pt saraki.