Nu se știe exact care sunt motivele pentru care primarul Timișoarei refuză să dispună organizarea unui concurs pentru postul de director general al Poliției Locale, ocupat încă din ianuarie 2014. Întrebat marți de ce tot semnează dispoziții din șase în șase luni pentru interimatul lui Dorel Cojan, edilul-șef a răspuns că nu vrea să organizeze concurs din… principiu. A vorbit despre grupuri de interese, o prestație bună, după care a spus că se cam vede că PLT nu mai este în subordinea primarului.
„Nu vreau. Am un principiu. Când lucrurile merg bine să nu intervin să le deranjez. În momentul în care lucrurile nu mai merg bine, aș organiza concurs. Nu știu pe cine frământă atâta lucrul acesta. De aceea am spus pe un ton mai șugubăț, așa, că nu vreau. Din motivul acesta. Serios vorbind, după evaluările mele, lucrurile merg bine și nu-mi place să intervin acolo unde lucrurile nu merg bine”, a explicat acesta.
Prestație bună vs. grupuri de interese
Edilul-șef susține că este foarte mulțumit de cum conduce Dorel Cojan direcția aflată în subordinea lui directă. În ciuda „grupurilor de interese” care vor să pună mâna pe post.
„Sunt foarte mulțumit de prestația pe care Dorel Cojan o are în fruntea Poliției Locale și atâta vreme cât legea îmi permite și cât el va avea o prestație bună, atâta vreme îi voi da acele prerogative. Totul, repet, legal. Nu vă pot spune în baza căror prevederi. Asta e Serviciul Resurse Umane, care îmi pregătește materialele. Este totul legal. Au fost tot felul de reclamații, sunt grupurile de interese care au ochit acest post sau cele care nu-și pot face de cap că Poliția Locală nu este manevrabilă de nimeni. De aici apare un deranj. Altfel de ce nu ar putea cineva dormi că e Dorel Cojan în funcția de director executiv al Poliției Locale? Contează rezultatele, iar Poliția Locală (…) ia mereu premii naționale și este o poliție locală apreciată și în sondajele pe care le-am făcut în plan local. Este foarte simplu să arunci cu noroi și să spui «Unde sunt comunitarii?». Nu sunt comunitari, sunt polițiști locali”, a explicat primarul.
În subordinea MAI nu-și mai face treaba?
De altfel, polițiștii locali au fost puși să-i satisfacă toate doleanțele primarului Timișoarei. Vă reamintim, ei au păzit palmierii puși în urmă cu câțiva ani pe Bd. I. C. Brătianu ca să nu fie vandalizați, au păzit florile de pe Podul Michelangelo, dar și diversele lucrări inaugurate de primar cu mare fast, pentru ca acestea să nu fie mâzgălite cu graffiti.
Edilul-șef spune acum că agenții locali nu își mai fac treaba de când Poliția Locală a trecut în subordinea MAI, odată cu instaurarea stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus.
„Acum Poliția Locală nu este în subordinea primarului și se simte imediat. N-ați văzut în zona centrală cum au apărut cerșetori, hoți, nu se mai respectă de către toată lumea interdicția pentru bicicliști (…) văd aproape în fiecare zi pe câte unul care merge pe câte o roată, prin mulțime. Sunt polițiști și acum, dar sunt mult mai puțini. Înainte aveam polițiști în civil, polițiști în uniformă, într-un număr suficient, încât lucrurile au fost aduse la un nivel de civilizație de invidiat. Nu perfect, dar de invidiat”, a completat acesta.
Practic, el se contrazice și spune că primarul este cel care trage sforile pentru ca lucrurile să meargă bine, nu directorul care are „o prestație bună”.
Oricum, concluzia edilului-șef este că „e bine plătit un polițist local (…) dar e și o profesie destul de ingrată, destul de greu de exercitat”.
Articole pe aceeași temă:
Cine este Dorel Cojan, fotograful amator din fruntea Poliției Locale Timișoara
Trimite articolul
Xasta ai inteles tu? ca primarul trage sforile sa mearga bine treaba? in subordinea m.a.i. au si alte atributii, se ocupa si de altceva, dar e greu sa priceapa unii. daca nu stii, mai bine taci. isi fac treaba la fel de bine ca inainte, dar urmaresc si alte aspecte. si inca ceva. dupa 40 de ani de experienta intr-un domeniu greu, tu cam ce salariu ai vrea sa aiba un sef, indiferent de unde e, politie locala, ipj, isu, frontiera, sau chiar medic, profesor etc? ca fiecare munca e solicitanta in felul ei.1000 de lei? sau 1500? te-ar multumi sa fie un parlit si sa aiba un apartament la bloc si un logan cel mult. ar fi ok?
-
Păi au fost doar în perioada situației de urgență. Acum s-au întors la matcă. Și de unde deduci tu că șeful tău n-ar trebui să dea concurs? Pentru că, din ce se vede, toți șefii au salarii mari, plătite de cei ce contribuie la bugete, dar nu valorează nici o ceapă degerată
Și asta în frunte cu obladuitorul urbei, robu. -
Că nu își fac treaba se vede de ani de zile! Au ajuns știre de senzație pe Tion cînd au reușit să dea și ei o amendă! Nu există stradă în TM unde sa nu fie măcar unul parcat aiurea și ei nu dau amenzi nici măcar pe arterele principale (bulevardul Dâmbovița, piața Consiliul Europei, etc)!
-
Da isi fac treaba nu bine extraordinar de bine muncesc saracii de toata ziua sint transpirati si obositi este o munca grea si foarte obositoare intradevar nu ai nicio treaba cind vi la serviciu , ce facem azi , facem ce o fi , ce am facut si ieri , si alaltaieri,facem ce facem in general , ca doar nu sintem la fabrica sa avem grija productiei iar salariu este totusi destul de mic de aceea este cumulat cu pensia sa fie cit mai mare sa reflecte experienta intr un domeniu asa de greu si cei 40 de ani de experienta cel putin atit doar ca cei 40 de ani este foarte posibil sa ramina tot atitia deoarece cum se pare ca alegerile le va cistiga un alt primar este la fel de posibil sa renunte la domnul in cauza cu tot cu cei 40 de ani de experienta si sa organizeze concurs , concurs de care si primarul in functie si cel in cauza fug ca dracul de tamiie,si se pare ca este foarte apreciat de subalterni dat fiind postarea facuta mai sus poate doar ca la cei vreo citeva sute de angajati din entitatea respectiva te ai fi asteptat la un numar ceva mai mare de postari in favoarea sefului asa ca sa stam calmi vin alegerile si orice este posibil .
-
Mergi tu ma la fabrica si ai grija de productie…. ai inteles? fiecare este liber sa lucreze unde vrea, unde este platit mai bine, unde este respectat, UNDE IL DUCE MINTEA…..esti liber sa lucrezi fierar -betonist sau cercetator la NASA, invidia asta naste nopti nedormite la unii de grija altuia
-
Se pare ca și tu faci parte din șleatca de pupincuriști din cadrul Politiei Locale
-
-
-
Munca daca e sa o faca cineva, o fac cei de jos nu sefii la stat.
Daca e bun da examen si il ia. Asa ar castiga mai multi bani.
DAR daca da examen nu il va lua si va fii nevoit sa piarda acest venit, deci mai bine fara din aceasta cauza nu vrea sa dea examen.
In fiecare zi e cate unul care merge pe o roata… special pentru tine Robule. Sictir!
Jeguri !!!!!!! Dat afara si scazuta pensia cu 80% !!!!!!! NU MERITA acei bani !
La fel si primatul orasului.
-
Subscriu,scazuta si obligat sa o de a inapoi.
Primarul face ce vrea parca este pe mosia lui parca a adus el bani de acasa ca sa le plateasca salariile daca este o scapare a legii nu este bine parerea mea este ca nu este o scapare ci o interpretare si cred ca este unic in tara ocuparea unui post prin interimat de 6 ani si daca respectivul este asa de competent si asa il crede si primarul este ceva ce nu se leaga,inseamna ca primarul in sinea lui crede ca daca organizeaza concurs altcineva va ocupa postul,si atunci nu este vorba de competenta de care vorbeste domnul profesor doctor si inginer nu stiu daca si docent ci este vorba doar de obedienta fata de acesta si crede ca daca vine alt sef poate nu o sa mai fie asa de obedient dar aceasta situatie garantat va fi deslusita si elucidata cind dupa alegeri alt primar va pune lucrurile cap la cap, a ti vazut ca si dupa cele ,, n ,, mandate ale precedentului primar au imceput sa se desluseasca diverse capitole de catre alte institutii ale statului.
Ce bine ii sa fi bugetar…
Familia Cojan primeste de la buget peste 27.000 lei lunar… 342 000 lei pe an
Rodica Cojan Sefa directiei de Asistenta Sociala 11000 salar PMT
Dorel Cojan pensie MAI + Salar director genral PLT 15915
-
Dictatura bugetarilor bugetar din tata in fiu se lasa mostenire ca la notari ca la avocati ca la doctori etc trai nineaca pe spatele statului al prostimii care daca mai ajunge sa i a pensie pe la 65 de ani , si aceea de 1000 de lei , iar acesti aristrocrati acesti baroni locali devin milionari in euro din salariile incasate de la stat in cumul cu pensia speciala sau de serviciu cred ca sintem unici in lume iar multimea prostimea se va bucura daca psd ul,acesta mai mic i am numit pe pnl le va zvirli vreo 150 lei majorare la pensia lor adevarati muritori de foame , ca asta esti cu 1000 de lei pe luna , mincare medicamente intretinere la,blocurile comuniste iar acesti baroni locali isi cumpara apartamente la Miami si Tenerife daca nu ar fi de ris ar fi de plins dar asa se spune roata istoriei se invirte, invirte, invirte vine si ziua aceea din filmul terminatorul cu arnold chestia este sa mai avem nervi sa rezistam pina atunci in rest va doresc spor la munca renumerata cu 1500 de lei si in trei schimburi ca trebuie sa munciti ca sa ii sustineti pe acesti bugetari fara munca prostimii de unde bani pentru salariile nesimtite.
Este clar ca primaria Timisoara este condusa de un individ care se comporta dupa cum are el chef.
Nu performanta si realizarile conteaza ci bunul sa plac. Daca el nu vrea atunci nu se face.
Cum adica sa raspunda “Nu vreau” – acesta nu este un raspuns al unil functionar public in fata presei!
Robu trebuie schimbat urgent altfel va distruge tot.
Prin atitudinea si comportamentul sau nu incurajeaza meritocratia si performanta!
” Nu vreau. Am un principiu. Când lucrurile merg bine să nu intervin să le deranjez. În momentul în care lucrurile nu mai merg bine, aș organiza concurs. Nu știu pe cine frământă atâta lucrul acesta. De aceea am spus pe un ton mai șugubăț, așa, că nu vreau. Din motivul acesta. Serios vorbind, după evaluările mele, lucrurile merg bine și nu-mi place să intervin acolo unde lucrurile nu merg bine”, a explicat acesta.”
Domnu’ primar…daca vă aduceți aminte cand doreați sa fie schimbat directorul de la Spitalul Județean chit ca dumnealui chiar facuse o treaba excelenta acolo, spuneați ca “nu am ce sa reprosez d-lui Craina,a facut o treabă bună,dar avand in vedere ca am câștigat alegerile,imi rezerv dreptul sa-l schimb”
Sau..
.” Nu vi se pare drept ca invingatorii să-și pună oamenii lor in functii de conducere ?”
Sunt dezgustat si sper ca la toamna sa fie ceva schimbat,chiar la dvs ma refeream ! (la alegerile locale)
E un nene printre locali… 50 de ani..slab, cocosat, nebarbierit si patruleaza cu un coleg durduliu bine prin centru in fata operei. Te ia mila cand il vezi…
Oricum politie e impropriu zis… maxim gardieni publici.
Si oricum majoritatea sunt pile cunostiinte etc…
-
da da….nu vreau sa fiu rau, dar par mai degraba cersetori :))
Din păcate sunt câteva chestii grele aici. In primul rând toți știm ca in România nu se face munca pe merite ci pe corupție. Asta înseamnă ca toți știm ca acest tip nu merita nici pensie specială și nici funcție de șef la plt. Al doilea lucru și mai grav este ca noi care știm acest lucru ii uram și ii înjuram pe acești indivizi. Nu trebuie sa vina un blogger sa ne instige la ura și dispreț contra statului pentru ca este in noi de mai bine de 60 de ani. Deci, nu mai încercați sa aduceți scuze pentru ei, pentru guvern sau pentru PNL.
Plin de frustrati care ar vrea ca un politist, jandarm, politist local sa lucreze pe cateva sute de euro. Salariile lor sunt normale pentru aceste meserii. Verificati si in restul Europei. E prea mare discrepanta fata de unii oameni din Romania si asa apar frustrarile. Cine e de vina ca unii accepta sa lucreze pe salariul minim? Salariul minim trebuie aplicat doar necalificatilor, nu celor cu calificare, aptitudini si experienta
-
Domnule paznic local salariul pe care il ridici este mult prea mult pentru competentele pe care le ai valabil si pentru marea majoritate a colegilor iar denumirea de politist fie el si local este mult prea mult pentru aceasta institutie eventual cea de gardieni publici ar fi mai potrivita are si rezonanta istoria si nu mai fa comparati cu alte tari pentru ca iti depaseste posibilitatile intelectuale cauta sa iti indeplinesti cit poti de bine atributiile din fisa postului si sa incasezi salariul mult prea mare lasa cugetarile pentru cei care pot dezvolta subiectul.
“nu vreau eu” citat robu. Dar chiar nu mai exista lege? Am ajuns sa ne scuipe în fata acest individ?
Un bufon in fruntea primarie mentine un fost militian pe functie fara sa organuzeze concurs cum il obliga legea! Robu il intrece cu brio pe Ceausescu in privinta dictaturii, a nepotismului promovat si al analfabetismului functional. Desigur este o pura coincidenta ca fiica si fiul sunt amandoi cadre didactice la facultatea tatucului. Erau prea prosti sau prea destepti sa lucreze in privat la fel precum toti ciumpalacii, politruci de partid cocotati pe functii publice
Le-au fost cumparate biciclete si segway-uri pentru patrulare dar le folosesc numai de sarbatori sau pentru televiziune Salupa ce rol are? unde sunt piratii prinsi? Mobilierul stradal de pe malul canalului este distrus in totalitate, cine patruleaza pe acolo? In tramvaie cine ne apara de hoti? Care dreac e rolul comunitarilor in fisa postului? Pe unde fac ei patrulare? Pentru panselute si palmieri sunt suficiente cateva camere video, de ce sa mai platim o armata de birocrati la birourile comunitarilor?
e 2020 si inca mai avem tovarasi dorei ca asta in functii publice!
Acest domn numit Cojan, acest șef al Politiei Locale a ieșit la pensie de la stat și acuma lucrează din nou la stat și pe 8500 lei pe luna. Socotiți 8500 lei salariul actual +pensia, care este destul de frumușică, cam pe unde ajunge acest bondar al societății lunar. De bina sunt legile din România, ar trebui sa fie ceva de genul, ai ieșit la pensie de la stat, ai dreptul sa te angajezi dar doar la privat. Asta este România în care trăim. De asta merge tara în jos în loc sa urcam în sus, datorita legilor și oamenilor care nu lasă tineretul sa muncească.