Pentru a ne lămuri am sunat la sediul ADP şi le-am expus situaţia angajaţilor societăţii. Le-am spus că aşteptăm o cunoştinţă din Franţa care vine cu maşina pentru câteva zile la Timişoara şi ar dori să ştie în ce condiţii poate parca pe străzile urbei în sistemul TimPark, date fiind recentele declaraţii ale primarului Nicolae Robu. După ce am fost pasaţi de la un angajat la altul şi rugaţi să revenim cu un telefon pentru că nu ştia nimeni cum stau exact lucrurile ni s-a oferit un răspuns. Am întrebat dacă şoferul în cauză, cetăţean străin, cu autoturism înmatriculat în Franţa, va fi amendat în caz că nu plăteşte parcarea.
„Se pare că nu… Legal, în hârtii nu este prevăzut acest lucru, în regulamentul de parcare. Noi ştim ce scrie în ziar, declaraţiile primarului, hârtie scrisă n-am primit, n-aş putea să vă spun sigur dacă va primi sau nu amendă. Cel mai sigur ar fi să achiziţioneze un abonament pe cinci zile”, ne-a răspuns, în cele din urmă, un angajat ADP.
L-am întrebat din nou despre această situaţie, joi, pe primarul Nicolae Robu. „S-au făcut sondaje şi puteţi să verificaţi, o maşină la o sută sau două maşini la o sută sunt cu număr străin, ceea ce nici nu înseamnă întotdeauna că sunt ale unor cetăţeni străini (…) Vor avea gratuit probabil, vom vedea când se va pune în discuţia consiliului local acest subiect, săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, când vom avea o nouă şedinţă de consiliu local”, a declarat acum Robu. Ulterior, întrebat dacă un turist străin care ajunge cu maşina în Timişoara plăteşte sau nu plăteşte parcarea, edilul a răspuns… că nu, chiar dacă în noul Regulament de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor adoptat în consiliul local nu există o prevedere în acest sens, iar noul sistem TimPark a intrat în vigoare.
„Nu plăteşte! Îşi poate lăsa maşina în parcare şi nu i se întâmplă nimic. Este o perioadă de tranziţie în instituirea unui nou sistem şi este o problemă atâta de minoră încât municipalitatea nu o pune în prim-planul preocupărilor sale. O lasă pentru mai târziu, pentru că acum avem alte probleme mai importante de rezolvat”, a adăugat Robu.
Turiştii străini nu pot parca prin SMS
Pe acest subiect ar mai fi multe de discutat. În primul rând, unii timişoreni ar putea spune că pe ei nu îi ”iartă” nimeni când trebuie să parcheze într-o altă ţară. Apoi, nu doar turiştii străini conduc maşini cu numere străine de înmatriculare.
În plus, pe panourile montate în oraş cu noul TimPark nu se spune nimic despre vreo gratuitate pentru turiştii străini. Pe unele dintre ele sunt totuşi explicaţii în română şi engleză, conducătorii auto fiind anunţaţi că parcarea se plăteşte în zona în care sunt montate indicatoarele şi că au la dispoziţie două opţiuni: să plătească staţionarea prin telefonul mobil (se explică doar cum se poate plăti prin SMS, nu şi prin apel telefonic, prin voucher) sau să-şi achiziţioneze un abonament de parcare. Problema e că sistemul prin SMS… nu e funcţional pentru străini, în cazul operatorilor străini de telefonie, pentru că trebuie trimis SMS la un număr scurt, spun reprezentanţii societăţii ADP, iar cel prin apel nu este explicat pe plăcuţe, deci turiştii străini n-ar avea de unde să ştie cum funcţionează.
„Să nu asimilăm turiştii străini cu maşinile înmatriculate în Bulgaria. În proporţie de 90% aş putea spune, cei cu maşini înmatriculate în Bulgaria nu sunt turişti străini. În cazul celorlaţi (n.r. – ceilalţi cu numere străine) – aceştia vor fi lăsaţi. Eu am luat-o ca pe o chestiune temporară, până se va perfecta metoda de plată a celor din reţelele străine de telefonie pentru că aici există o problemă: n-au acces la numărul scurt la plata staţionării prin SMS. Sistemul de roaming nu le asigură accesul la numărul scurt. Ar putea plăti doar prin apel, după cumpărarea unui voucher de la chioşcuri. Pe plăcuţe n-ar fi încăput toate informaţiile. Se face trimitere la un site, unde se găsesc informaţiile. Pentru un sejur pot opta pentru abonamentul minim de parcare, pe o săptămână”, spune şeful TimPark, Ionel Ursu.
Probleme cu cei „înmatriculaţi” în România
Chiar dacă plata staţionării prin telefonul mobil, prin SMS şi apel telefonic, merge strună în rest, dacă ar fi să ne luăm după spusele primarului, după desfiinţarea vechilor tichete de parcare, mulţi şoferi cu maşini înmatriculate în România… nu plătesc.
„Vreau să le spun stimaţilor timişoreni să parcheze plătind pentru că s-au făcut verificări şi foarte foarte mulţi nu plătesc pentru că îşi închipuie că dacă nu se vede tichetul acela pe bord sau undeva n-au cum să fie prinşi. Eu nu-mi doresc să dăm amenzi (…) dar vreau să fac cunoscut că acum va fi mult mai uşor, în noul sistem, să fie depistaţi cei ce nu plătesc, pentru că se merge cu nişte aparate, cu smart-phone-uri, în dreptul maşinii, se citeşte automat numărul maşinii şi automat se verifică pe sistemul informatic dacă pentru maşina cu numărul respectiv s-a plătit prin SMS sau cu beep-uri. Şi dacă nu s-a plătit se generează automat amenda şi se va trece la execuţie. Dotarea tehnică există şi în zilele următoare se vor face controale în toate parcările. Pentru cei care şi-au făcut un obicei, şi pe sistemul TelPark, să nu plătească amenzile, noi vom ajunge la execuţie silită”, a concluzionat Robu.
Cei de la ADP spun că de marţi se vor putea face verificări cu noua aplicaţie de control. După trei penalizări se blochează roţile autovehiculului în caz de neplată.
Mulţi conducători auto preferă să recurgă la abonamente. În noul sistem TimPark au fost vândute aproximativ 6.000 de abonamente, potrivit reprezentanţilor ADP Timişoara.
Turistii straini, scutiti de TimPark: vor parca gratuit pe strazile Timisoarei
A intrat in vigoare noul TimPark. Nu stiti cum functioneaza? Va explica voluntarii PNL!
Citiți principiile noastre de moderare aici!