Campania „Eticheta Roșie” a RETIM a fost lansată în august, odată cu recentele modificări legislative din domeniu, cu scopul de a sublinia obligativitatea colectării separate a deșeurilor în județul Timiș. Astfel, echipele operatorilor de salubritate vor trebui să verifice conținutul pubelelor pe care le ridică și, dacă se întâmplă să constate probleme cu colectarea selectivă, pot impune penalizări. În cazul RETIM și ADID Timiș, acțiunile de control au început pe 30 octombrie.
„Această campanie este esențială pentru a informa cetățenii asupra obligației de colectare separată și pentru a evita penalizările prevăzute de lege. Eticheta Roșie este un apel la acțiune pentru toți locuitorii din Timiș. Evitarea penalizărilor și crearea unei comunități responsabile depind de implicarea fiecăruia dintre noi în acest proces”, a declarat Cristian Moș, Vicepreședinte CJ Timiș și Președinte ADID Timiș.
Practic, angajații firmei de salubrizare vor verifica pubelele galbene și negre și, acolo unde depistează neconformități, vor lipi etichete roșii de „conținut necorespunzător”. Echipați și cu o tabletă, aceștia vor întocmi și un proces verbal de constatare, dar vor fi și fotografia pubelele cu probleme. Etichetele, deci și sancțiunile, sunt de două tipuri. Primul, „verificat și neridicat”, se va aplica atunci când în pubelele negre, cele de deșeuri menajere, vor fi descoperite deșeuri periculoase, deșeuri voluminoase, deșeuri din construcții, deșeuri vegetale, electrice, electronice sau electrocasnice, cadavre de animale, ambalaje de sticlă sau alte categorii de deșeuri. A doua categorie de etichete, „vei fi tarifat dublu” se va lipi acolo unde se vor găsi deșeuri reciclabile în pubela neagră, cea dedicată deșeurilor menajere, sau, invers, deșeuri reziduale sau biodegradabile în pubela sau sacul galben, cele dedicat reciclabilelor.
„Modificările legislative ne obligă să acționăm ferm pentru a nu mai accepta colectarea altor deșeuri decât a celor menajere sau de a aplica tariful dublu acolo unde se constată că deșeurile nu au fost separate corect. Regulile de colectare separată sunt introduse în legislație de mai bine de 10 ani, dar încă mai sunt utilizatori care nu le respectă din diverse motive. Suntem determinați să schimbăm această realitate și să atragem atenția asupra obligației legale de a colecta separat deșeurile”, a spus și Dan Pascu, Director General RETIM.
Ar fi de menționat că, în cadrul controalelor, angajații RETIM vor fi ceva mai îngăduitori la blocuri, unde pubelele pot fi accesate și de trecători. Totuși, vă amintim care ar fi obligațiile de colectare selectivă.
Pubela galbenă
Aceasta este cea dedicată deșeurilor reciclabile. Așadar, în pubela galbenă (sau sacul galben) se pot arunca doar:
- Hârtie și carton: ambalaje din carton (cutii, ambalaje alimentare) maculatură (caiete, cărți, ziare, reviste);
- Metal: doze de metal, conserve, tuburi de alimente, folie de metal sau tetrapack (cutii de lapte, de tomate, sucuri);
- Plastic: PET (suc, apă, bere), folie de plastic, pungi și ambalaje din plastic, flacoane (șampon, detergent).
„Este important ca recipientele depozitate să nu mai conțină resturi alimentare. Astfel, ele trebuie clătite sau spălate. Pentru a folosi la maximum capacitatea pubelei sau a sacului galben, pliați, turtiți sau striviți ambalajele. Lăsați ambalajele voluminoase pliate lângă pubelă, pentru a fi ridicate de către echipa RETIM. Acești saci NU se vor folosi pentru ambalaje din sticlă”, se arată pe site-ul companiei de salubrizare.
Pubela neagră
Pubela neagră (sau verde), pe scurt, poate fi folosită doar pentru acele deșeuri menajere care nu pot fi reciclate. Deci, în principiu, este destinată doar deșeurilor reziduale.
În zonele rurale, aceasta se poate folosi pentru orice tip de deșeu care nu este biodegradabil sau reciclabil. Aici, deșeurile biodegradabile se depozitează în compostor, iar cele reciclabile în sacul galben.
În zonele urbane, pubela neagră sau verde se va folosi pentru orice tip de deșeu care nu este reciclabil – acestea merg în pubela galbenă –, cu câteva excepții:
- Ambalaje din sticlă care se depun in clopotele verzi.
- Deșeuri voluminoase precum mochete, covoare, piese de mobilier, plăpumi, saltele, care se vor ridica în cadrul unor campanii trimestriale dedicate, ce se vor anunța în prealabil.
- Deșeuri periculoase precum baterii uzate, lacuri și vopsele, medicamente expirate, polistiren, solvenți, uleiuri uzate, care se vor ridica în cadrul unor campanii trimestriale dedicate, ce se vor anunța în prealabil;
- Deșeuri electrice, electronice și electrocasnice precum roboți de bucătărie, aparate de ras sau de uscat părul, etc.;
- Deșeuri din demolări și construcții.
Compostoare și „clopote” verzi
Deși nu intră neapărat în aria de penalizare cu etichetă roșie, RETIM pune la dispoziția clienților și alte metode de colectare selectivă. Mai exact, „clopote” verzi pentru deșeuri din sticlă și compostoare. Cele din urmă, se folosesc doar în mediul rural.
„În toate localitățile din mediul urban și rural în care RETIM activează, vor fi amplasate recipiente de forma unor clopote și de culoare verde. Aici veți putea depozita numai ambalaje din sticlă pentru băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice și borcane. Este obligatoriu sa goliți recipientele înainte de depozitare. Asigură-te că recipientele tale din sticlă vor fi cu adevărat reciclate, și nu le încredința altor persoane”, scrie pe site-ul operatorului.
Harta acestora este disponibilă pe site-ul RETIM.
În ceea ce privește compostoarele, acestea sunt împărțite de operator doar clienților din mediul rural. Un compostor este „cel mai important recipient pe care îl veți primi”, scrie pe site-ul RETIM. Acesta va permite clienților să reducă volumul de deșeuri menajere din gospodărie. După compostare, materialul rezultat se folosește ca îngrășământ natural.
Pașii procesului de compostare ar fi:
- Adunați toate deșeurile biodegradabile și vegetale din gospodărie: resturi de fructe și legume, coji de ouă, flori, ramuri, iarbă, paie, fân, crengi. Nu uitați să separați aceste tipuri de deșeuri de alte resturi;
- La baza compostorului, așezați un strat de 10-15 cm de crengi rupte sau alte resturi din gradină;
- Alternați câte un strat de deșeuri biodegradabile cu câte un strat de sol uscat din gradină;
- Utilizați compostul finit ca și îngrășământ natural.
Mai multe detalii puteți găsi în ghidul de pe site-ul RETIM.
Trimite articolul
XAm sa abandinez gunoiul pe strada, e mai simplu.
-
eu deja de mult asa procedez.
-
La sate pe când o sa aducă saci pentru a putea selecta gunoiul, sau tomberoane de diferite culori, La sate ne-au dat 1 container negru și niște saci galbeni anu trecut, anul acesta nimic, noi pe lângă facturi lunare mai cumpărăm și saci pentru selectare, ex peturi, hărți etc. Eu zic sa realizați ca trebuie sa fiți mai responsabili sa oferiți odată condiții apoi sa aveți pretenții!
-
-
Felicitari. In loc sa faci un efort vei continua sa te comporti ca un babuin.
-
Ne obliga sa ne comportam ca babuini pt. ca se restrictioneaza totul dar nu avem solutii alternative.
Ei spun sa facem compost din cele biodegradabile, da asta merge daca ai un 1-2 kilograme pe saptamana. Dar daca ai 2 mc pe saptamana atunci ce faci? Tot asa cu restul de deseuri pe care Retim nu le accepta si nici nu le preia la punctele de colectare. Cele din demolari daca ai o cantitate foarte mica (1-2 saci)unde sa le duci daca esti din afara Timisoarei si Retim preia doar de la timisoreni. O sa fie marginea drumurilor plina cu gunoi. Asta se vrea asta o sa fie.
-
-
dar dupa ce le abandonezi pe strada, neaparat sa te plangi cat e de jegos orasul.
Dar nu-ar fi mai simplu sa punem vaselina pe tomberoane ca sa nu mai poata fi lipite etichetele?
-
Sau unt de lemn. 😲
Auzi pretentii, sa speli ambalajele.
Nu va e rusine? Chinezii polueaza cat “China” si voi veniti cu aberatii din astea?
Vreti sa “salvati” planeta, nu mai cumparati de la chinezi.
-
Nu vor sa salveze planeta,vor sa le fie munca mai usoara,cu costuri mai mici.Sa elimine ambalajele de plastic pe cat posibil.Este cascaval 6 felii 100g ambalate in plastic cu folie deasupra,daca nu ar fi lumea nu ar cumpara,simplu.Din pacate se inmultesc ambalajele de plastic si consumatorul plateste…
Interesant că deșeurile vegetale nu pot fi puse la deșeuri menajere deși tot acolo ajung doar că trebuie să le facă cetățenii munca celor de la compania de salubritate. Evident că facturile nu vor scădea cu toate că la firma respectivă au mai puțin de lucru. Avem nevoie de un primar care să rezolve aceste probleme pentru confortul cetățenilor nu unul care cântă în strună acestor firme.
-
Scrie clar ca doar in mediul rural unde sunt pubelele compostoare, dar na daca nu citesti nu stii.
-
Scrie clar ca doar in mediul rural unde sunt pubelele compostoare, dar na daca nu citesti nu stii.
-
Caută în articol deșeuri vegetale și citește înainte să postezi inexactități. Nici vorbă de rural în partea respectivă a articolului.
-
Si apa cine o plateste?
-
Noi, primarul si consilierii locali la alegeri. Sub forma de extremism si voruri. Poate cativa vor fi inlocuiti de consilieri haur (care n-au avut de-a face cu porcaria asta) in mandatul viitor, cu consecinte surpriza pentru noi toti.
Dar se poate sa nu arunce romanul un comentariu sarcastic sau ‘destept’ cum crede el? Va fi vreodata romanul de acord cu vreo masura ce se ia pt binele tuturor? Ne uitam la austria si suedia si vrem sa fim ca ei, dar aia au vreo 7-8 tomberoane diferite, nu doar 3. Noi vrem si cerem si vrem si cerem dar fereasca sfantul sa facem un minim de efort. Multa bafta in lupta pt ultimul loc din europa. Vai si amar.
Unde sa pun cadavrele de animale? E plin de porumbei morti, sobolani, cateodata si pisici/caini morti pe strada.
Sunt biodegradabile deci le puneam in pubela neagra.
Ati inceput gresit din fasa controlul nu poate fi facut de cel care si incaseaza contraventia ,nu vi se pare ca acest lucru este anormal si controlul nu poate fi decat de o singura parte ,de aceia sa infintat in tarile mai civilizate politia gunoaielor…..!!!!! Asta este cam asa sa se faca controlul activitatii RETIM de catre cei din RETIM sau controlul activitatii primarului de catre PRIMAR……????? desi in sine aceasta verificare a pubelelor este oarecum justa si binevenita dar noi santem ROMANI si decat sa luam amenda sau penalizare o sa aruncam la intamplare pe STRADA…..??????
“Deșeuri voluminoase precum mochete, covoare, piese de mobilier, plăpumi, saltele, care se vor ridica în cadrul unor campanii trimestriale dedicate, ce se vor anunța în prealabil.”
Cand? Unde? Nu se mai face asta de ani de zile in Timisoara…
SI sa spalam recipientele… Serios.. Nu mai bine dam plasticul direct macinat, pregatit pt injectie? Sau , de ce nu, sticle noi.
-
Corect! Doar minciuni!
Polistirenul din ambalajul televizoarelor cumparate ce facem cu el? L-am rupt in bucati mai mici si l-am introdus in sac galben de RETIM dar nu vor sa-l ridice. Probabil in timp sacul se va rupe iar bucatile de polistiren vor fi imprastiate de vant in tot orasul. Inteleg ca din ambalaje (televizoare, monitoare si altele) cartoanele se pun in pubela galbena, dar … polistirenul UNDE SE PUNE caci face si el parte din ambalaj?
-
cauta pe goagla, scrie asa: polistiren retim