La dispeceratul Aquatim au fost peste 40 de sesizări privind subsoluri inundate în ultimele două săptămâni.
Reprezentanţii societăţii au explicat că inundarea subsolurilor este reclamată frecvent de clienți în perioadele ploioase. Atunci când debitele de apă din canalizare sunt foarte mari şi depăşesc capacitatea de preluare a reţelei, sistemul intră sub presiune şi apa poate refula în subsoluri.
De multe ori, intervențiile echipelor Aquatim pentru evacuarea apei nu rezolvă problema decât pe moment, recunoaşte operatorul, iar la prima ploaie mai puternică situația se repetă. Cauzele pot fi însă rezolvate de către deținătorii subsolurilor, spun reprezentanţii Aquatim, pentru că acestea sunt fie de natură constructivă, fie țin de folosirea improprie a canalizării.
„Este știut faptul că multe subsoluri din Timișoara au fost reamenajate ca locuinţe, birouri sau spaţii comerciale, fiind inițial spații tehnice sau de depozitare. În procesul de modernizare a subsolurilor, prin dotarea acestora cu instalaţii sanitare, nu întotdeauna au fost respectate prevederile legale. Când instalaţiile interioare au fost legate la rețeaua publică de canalizare neautorizat, fără un proiect tehnic corespunzător, riscul de inundare al acestor spaţii devine foarte mare. Legislația specifică prevede ca imobilele cu subsoluri echipate cu instalaţii sanitare să se racordeze doar cu respectarea măsurilor speciale anti-refulare din colector spre subsol”, afirmă directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu.
Aquatim, ca furnizor de servicii, poate recomanda soluţii tehnice, oferind la cerere proiectanţilor, sau direct consumatorilor, consultanţă de specialitate, fără a percepe taxe. Oricum, reprezentanţii companiei spun că există soluţii anti-inundaţii.
„Una din soluțiile recomandate este montarea pe reţeaua interioară de canalizare a unei clapete anti-refulare. Este foarte important ca apa de ploaie colectată de pe acoperişuri sau alte suprafeţe să fie evacuată după clapetă şi, pe perioada ploilor torenţiale, consumul interior de apă să fie limitat, pentru a evita inundarea. Aruncarea deșeurilor menajere și a altor obiecte în vasul de toaletă sau direct în canalizare de către locatari poate duce la înfundarea racordului clădirii și refularea apei murdare, subsolurile neprevăzute cu clapete fiind primele vizate. Dacă rețeaua de canalizare este „solicitată” mai mult din cauza ploii, rețeta unui dezastru în locuință este ca și asigurată”, mai explică directorul Aquatim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!