Conform CJSU, localitățile cu rata de infectare peste 7,5/1000 de locuitori sunt: Pădureni, Orțișoara, Jebel, Moșnița Nouă, Giroc, Sânmihaiu Român, Săcălaz, Timișoara și Mașloc. Aici, de luni până duminică, deplasarea după ora 20:00 se face cu declarație pe proprie răspundere, iar magazinele se vor închide la ora 18:00.
În aceste localități se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-05:00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie, conform noului ordin de la nivel național
Măsurile se aplică până când rata scade sub 7 la mia de locuitori!
Măsurile pentru localitățile cu rata între 4,5-7/1000 de locuitori
Localitățile care se încadrează în această categorie sunt: Parța, Ghiroda, Lovrin, Șag, Peciu Nou, Dumbrăvița, Becicherescu Mic, Giarmata, Remetea Mare, Bogda, Recaș, Ghilad, Belinț, Vălcani, Sânnicolau Mare, Pișchia, Bucovăț, Moravița, Giulvăz, Coșteiu, Giera și Denta.
Aici, deplasarea după ora 20:00 se face cu declarație pe propria răspundere doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Operatorii economici vor funcționa până la ora 18:00 numai în weekend, iar în rest vor închide la ora 21:00.
Oamenii se vor putea deplasa în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00-05:00 numai cu declarație pe proprie răspundere. Excepțiile sunt aceleași ca și cele prevăzute pentru localitățile în care rata de infectare depășește 7/1000 de locuitori.
Activitatea sălilor de sport și fitness se va suspenda în aceste localități (până când rata scade sub 3,5/1000 de locuitori). Măsurile se schimbă din momentul în care localitatea trece de pragul de infectare de7,5.
Farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și transportatorii de persoane și mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, indiferent de rata de infectare din localitate. Rămân deschise după ora 18:00 centrele de vaccinare și cabinetele medicale, deplasarea fiind permisă în acest caz și după ora 20:00.
În celelalte localități, în care incidența este sub 4, restricțiile de deplasare se aplică în intervalul orar 22:00-05:00.
În perioada 3-4 aprilie, respectiv 1-2 mai, în intervalul orar 20:00-02:00, se permite circulația persoanelor în afara locuinței pentru participarea la slujbele religioase din noaptea Învierii, cu ocazia Paștelui Catolic și a celui Ortodox. Pentru sărbătoarea Pesah, pe 27 şi 28 martie, persoanele se pot deplasa în intervalul orar 18.00-22.00.
Hotărârea nr. 20 a CNSU din 25.03.2021 poate fi consultată integral AICI.
Trimite articolul
XIntre 05:00 si 18:00 mai trebuie declaratie?
-
Ar trebui ca cineva de la redactie sa intrebe pe cine trebuie de ‘sus ‘ si sa posteze un arcticol. Din ce-am inteles din declaratiile autoritatilor, NU trebuie pe timp de zi dar cel mai sigur ar fi sa intrebe cineva din redactie pe cineva de la primarie si mai ales politie/jandarmerie ca difera din ce intelege fiecare autoritate.
-
La ora 18 se inchid magazinele. Pana la ora 20 sau 22 (in functie de rata infectarii) bantui liber fara declaratie. Dupa ora 20 sau 22 trebuie declaratie pe motiv intemeiat pana dimineata la ora 5.
In concluzie, pe timp de zi nu mai e neboie de declaratie?
-
La cei cu rata peste 7 este nevoie zi si noapte.
La cei sub 7 doar de la orele 20 in weekend si de la 22 in restul săpt.
Spune clar! ..-
De unde e asa de limpede bai omule?? Da copy paste la textul ala asa limpede din care se intelege ca e nevoie si ziua de declaratie.
-
Spene clar ca nu trebuie pe timp de zi. Daca tevuiti la modelul de declaratie observi de ex ca nu ai sa bifezi cumparaturi de alimente, oare de ce??!! Pentru ca nu trebuie.
-
Conform CJSU, localitățile cu rata de infectare peste 7,5/1000 de locuitori sunt: Pădureni, Orțișoara, Jebel, Moșnița Nouă, Giroc, Sânmihaiu Român, Săcălaz, Timișoara și Mașloc. Aici, de luni până duminică, deplasarea după ora 20:00 se face cu declarație pe proprie răspundere, iar magazinele se vor închide la ora 18:00.
iar dau sfaturi ca e limpede, dar saraciile nu au citit.
aici scrie ca si peste 7.5 e nevoie de declaratie doar in tervalul de dupa ora 20.
-
Nu, spune clar la cei peste 7,5 de luni pana duminica dupa ora 20:00 este necesara aceasta declaratie!
-
Nu dezinforma oamenii. Nu trebuie declaratie pe timp de zi.
-
abuziv – asa se aplica noile restrictii. chinuri groaznice le doresc “guvernantilor”!
Nu vă faceți iluzii. De gripă ca și de cancer lumea nu va scăpa. În niciun caz cu un vaccin făcut rapid.
Pasul următor vaccinarii este ciparea pentru a putea dovedi că ești vaccinat iar ulterior genocidul ca puținii rămași să li se închine.
Mai sunt 3 luni pana la implementarea ciparii. Unii copii vor supravietui acestui proces de epurare dar în lumea nouă nu va întra niciunul dintre cei botezați.
Încă nu este prea târziu. Dacă nu vă este frică plandemia pică.
-
Deci cipul nu se bagă prin vaccin? Eu așa auzisem…
-
Partea amuzanta a libertatii de exprimare este ca si cei ca tine se pot exprima. Partea mai putin amuzanta este ca nu esti tras la raspundere sau pus sa argumentezi ineptiile pe care le spui(libertatea fara responsabilitate nu prea ajuta).
-
La Jebel nu vi se ia telefonul la internare?
-
ce naiv esti cu ciparea ta. sau nu ai telefon mobil? device-uri smart? toate asculta ce vorbesti, stiu unde esti, ce faci, pe ce dai click, la ce dai like. vorbesti cu prietenii despre pescuit si maine iti apare pe facebook sau pe un site o reclama la undita. nu-si mai bate capul nimeni sa te cipeze, iar daca chiar ar vrea ..oculta.. ti-ar baga cipul in cola sau alte prostii. de unde stii ca in plombele de la dentist nu sunt cipuri? :))
-
Da! Exact! Urmeaza sa ridice antenele 5G pentru a se conecta la CIP iar pentru update de firmware vom fi programati la o operatie de adaugare a unui port USB minim 2.0 pentru backup in caz ca puca 5G-ul
Pe timpul lui ceasca era floare la ureche fata de dictatura de azi ce are ca paravan chipurile sanatatea.Monstrii astia dopeaza oamenii in spitale si ai tin cu lunile sa zica apoi ca nu mai au paturi sa scoata noi restrictii.O sa plateasca fiecare,dar mai ales cei ce fac ucidere in masa.Oricum ni s-a spus de 2000 ani ca aici vom ajunge,asa arata sfarsitul omenirii,sfarsitul libertatii si al tuturor celor bune.A venit noua ordine cea a minciunii,manipularii,fricii si toate celalalte.
Din cate inteleg eu, in Timisoara si cele patru localitati aflate in carantina deplasarea pe timp de zi necesita declaratia pe propria raspundere. Dupa ora 20 au valabilitate restrictiile nationale(cele noi). Daca nu ar fi vorba de carantina zonala ar fi valabile numai restrictiile nationale.