În 1869 apărea în ziarul Temesvarer Zeitung primul episod al unei „utopii”, denumite „Timişoara în anul 2069”. Sub numele de Dioscorides, autorul vedea Timişoara ca având un mediu controlat, cu străzi având un fel de grătare din care iese aer cald sau aer rece, în funcţie de sezon, aceasta în timp ce municipiul era acoperit de un uriaş dom din sticlă. Tramvaiul tras de cai era înlocuit cu vehicule automate, de culoare neagră, tubulare. Lămpile pe gaz au fost înlocuite cu o serie de lămpi solare aşezate în cadrul domului de sticlă.
Se vorbea despre o limbă internaţională, a călătorilor, într-o lume ideală unde este imposibil un război între state. Interesant este că autorul vorbeşte de o „energie nouă”, inepuizabilă”, din ape curgătoare, aer, vânt, iar această energie e stocată în mari fabrici construite la marginea oraşului. Adică exact tendinţa mondială actuală, a energiei regenerabile! Oraşul lui Dioscorides are suprafaţa de şase mile şi 1,5 milioane de locuitori, locuitori care nu mai umblă pe piatră cubică, ci „pe o masă semiîntunecată, asemănătoare cu cauciucul, care nu prezintă nici ridicături, nici adâncituri, ci era netedă ca oglinda, strâns unită cu pământul”. Să fie vorba de actualul asfalt?
Ei bine, Coltermul nu dă căldură pe stradă, tramvaiele nu sunt negre ci pline de reclame, războaie sunt destule şi chiar aproape de noi, drumurile de asfalt nu sunt netede ca oglinda ci destul de pline de gropi, iar poluarea există de la fabrici de renume şi nu de la sobele de cărbuni înlocuite cu domul protector imaginat de Dioscorides. Anticipaţia lui nu a nimerit chiar perfect viitoarele vremuri, dar timişorenii cu imaginaţie o pot face mai bine acum, cu ocazia concursului „Timişoara peste o sută de ani”, iniţiat de Asociaţia Helion. Cornel Secu, preşedintele asociaţiei organizatoare, încurajează pe oricine poate să scrie să participe.
„La concurs poate participa oricine are 15 ani. Noi încurajăm oamenii să scrie, vrem să ştim cum vor vedea ei peste 100 de ani oraşul”, a declarat Secu.
El a admis că ideile oamenilor, care pot fi în unele cazuri chiar prea… utopice, nu vor fi preluate în strategiile de viitor ale primarului Robu, dar a dezvăluit că el a fost prezent la şedinţe ale cenaclului. Mai mult, Cornel Secu a mai spus că se doreşte realizarea unui muzeu al anticipaţiei la Timişoara, un proiect care a mai fost discutat cu autorităţile şi care ar putea primi sprijin acum.
Revenind la concurs, sunt trei categorii: Idei – maxim 15.000 de semne, unde premiile pleacă de la 200 şi ajung la 500 de lei; Pentru scenarii, minim 20.000 de semne, iar la bandă desenată maxim 20.000 de semne dacă sunt prezente şi desene, cu premii între 500 şi 1000 de lei; Pentru Ficţiune, povestiri, nuvele, maximum 60.000 de semne, cu acelaşi nivel al premiilor.
Texte pot fi trimise pe e-mail, la adresa redactiahelion@gmail.com, până pe 20 august. Jurizarea se va face în perioada 20 august – 30 septembrie, iar anunţarea câştigătorilor se va face într-o şedinţă a Consiliului Local Timişoara, în luna octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!