Noul organism va fi format din președintele CJ, primarul Timișoarei și al Lugojului, rectorii universităților, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai corpului consular. 60 de reprezentanți ai mediului de afaceri din județ au fost invitați în noul consiliu.
„Strategia de dezvoltare a Timișului pentru perioada 2021 – 2027 nu va fi o înșiruire de declarații politice, ci va avea la bază o serie de politici publice gândite și implementate împreună cu toți actorii locali, administrativi, privați, educaționali și consulari. Ultimii șapte ani nu au adus Timișului dezvoltarea pe care o merită, evoluțiile economice de la nivelul județului fiind mult sub potențialul pe care îl posedă. Avem nevoie mai mare ca oricând să identificăm noile resorturi de creștere economică, o creștere care aduce odată cu ea și bunăstarea comunităților noastre”, spune Alin Nica.
Din analizele CJ, turismul are nevoie de revitalizare, dar și domeniul HoReCa. În ceea ce privește numărul turiștilor, în ultimii 7 ani Bihorul a înregistrat o creștere de 115%, Clujul – 95%, Sibiu – 74%, iar Timișul doar 42%.
Noul organism a integrat 13 grupuri de lucru (Industrie și cercetare – dezvoltare, IT&C, HoReCa și Turism, Antreprenoriat, IMM și Start-up, Cultură,Energie și Mediu, Mediu Asociativ și ONG, Educație, Sănătate, Fonduri Europene, Infrastructură și Construcții, Agricultură și Industrie alimentară și Muncă. Asociați sunt și Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, Clubul de Afaceri Româno – German, Camera de Comerț Italiană pentru România, Clubul Economic Nord – American și Clubul Oamenilor de Afaceri Româno – Francezi.
Consiliul de Strategie și Dezvoltare Economică va avea un birou permanent format din cinci reprezentanți ai mediului de business care să dețină un mandat de un an, doi rectori – desemnați de către cele patru universități, președintele CJ, primarii municipiilor Timișoara și Lugoj și un reprezentant al corpului consular.
Noul Consiliu înființat la nivelul Consiliului Județean Timiș se va reuni în luna martie pentru a stabili strategiile de acțiune.
Trimite articolul
XCincinalu”-n sapteani(septel) ,pe jumatate.