Scandalul a avut loc în 1 august 2013, pe strada Brașov şi a început cu o bătaie între două clanuri de romi, unde au intervenit jandarmii pentru a aplana conflictul. Totul a pornit se pare de la faptul că unii dintre romi au cumpărat un apartament într-o casă în care şi ceilalți conaționali ai lor cumpăraseră cu ceva timp în urmă. Au început să se certe şi să se acuze reciproc că încearcă să se bage unul peste celălalt în casă. De acolo până la o bătaie colectivă a fost doar un pas.
Trupele speciale ale poliției și jandarmeriei au fost chemate să aplaneze conflictul, însă romii nu s-au lăsat impresionați prea ușor. Au început scandalul mai cu foc și, mai mult, au pus mâna pe topoare și săbii și au început să se lovească. În încăierare, susţin procurorii, Scumpea Stancu a sărit cu toporul la un jandarm, iar omul legii a fost nevoit să facă uz de armă și a tras mai multe focuri în plan vertical. În altercație, două persoane au ajuns la spital cu lovituri de topor și cuțit.
De asemenea, conform rechizitoriului, Stancu Scumpea l-a lovit cu un topor în cap pe S.I., care , ulterior, a avut nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Scandalul s-a mutat apoi la Spitalul Judeţean, fiind nevoie de intervenţia trupelor speciale pentru aplanarea conflictului. Scumpea Stancu se află în arest preventiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!