Totul s-a petrecut în cursul zilei de joi, în timp ce jandarmii se deplasau pe bulevardul Constantin Brâncoveanu. Ei au intervenit pentru a aplana scandalul şi i-au condus pe toţi cei implicaţi în această poveste la sediul lor.
„Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara au avut surpriza de a surprinde în flagrant un atac al unui bărbat asupra unui cuplu. Imediat după imobilizarea agresorului, care avea asupra lui o bâtă de baseball de aluminiu, jandarmii i-au condus pe toţi trei la sediul unităţii, unde aceştia au dat lămuririle necesare”, spun reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile.
Cei trei timişoreni implicaţi în altercaţie, agresorul, A.C., în vârstă de 36 de ani, victima, O.A., de 30 de ani, şi P.A., în vârstă de 26 de ani, au povestit că totul a plecat de la un conflict în trafic.
„Aceştia din urmă se deplasau cu autoturismul când o altă maşină le-a tăiat calea şi au fost nevoiţi să oprească. Agresorul a scos o bâtă şi a început să îl lovească pe O.A. În acel moment, echipajul de jandarmi care patrula în zonă i-a surprins, imobilizat şi condus la sediul unităţii. Agresorul urmează să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, au mai explicat jandarmii.
Dosarul urmează să fie trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru continuarea cercetărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!