Centrul orașului și marile bulevarde ale Timișoarei se vor scălda în lumină de Crăciun și de Anul Nou. Vom avea perdele, țurțuri de lumini și fel de fel de ornamente pe străzile Timișoarei.
Lucrările de pavoazare au început deja, pentru că iluminatul festiv se aprinde oficial în 1 decembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun. Peste 80 de comercianți și-au depus deja dosare la sediul Primăriei Timișoara pentru a închiria căsuțe la ediția de anul acesta a târgului. Vânzătorii se mai pot înscrie și săptămâna aceasta la Camera 12 a primăriei.
Cupola din 60.000 de leduri care a fost anul trecut în Piața Victoriei va fi pusă și anul acesta în centrul Timișoarei. Alături de ea va fi împodobit și bradul de Crăciun.
„Din discuțiile pe care le-am avut cu cei de la Elba, contractul prevede și montarea cupolei luminoase anul acesta la Târgul de Crăciun, dar și iluminatul specific în zona centrală. Nu aș putea să spun dacă ne extindem și în alte zone din oraș. Trebuie să ținem seama de faptul că suntem într-o prelungire de contract, nu suntem într-un contract nou, ceea ce înseamnă că toate serviciile, dar și limitările pe care le-am avut anterior în contract rămân valabile, din punct de vedere al sumelor folosite. Vă reamintesc că sumele aferente iluminatului de sărbători în municipiul Timișoara sunt printre cele mai mici din țară”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
E posibil ca de sărbători să fie împodobite și piețele Libertății și Unirii, dacă lucrările de reamenajare sunt aproape gata și se va găsi loc pentru beculețe și ornamente.
„Urmează să stabilim cu cei de la Elba dacă vom avea iluminat de sărbători și în piețele Libertății sau Unirii. Eu cred că pot exista elemente de înfrumusețare și în aceste zone, din punct de vedere al iluminatului festiv. Cu siguranță pe străzi vom avea iluminat de sărbători”, ne-a mai spus Diaconu.
După cum Tion.ro v-a anunțat deja, contractele încheiate de primărie cu Elba, pentru iluminatul Timișoarei, au expirat, asigurându-se doar întreținerea și beculețele de sărbători. Reprezentanții primăriei nu au reușit să încheie la timp noile contracte, însă au aprobat o prelungire de contract, cu doi ani, doar pentru întreținere și iluminat festiv, deci nu și pentru modernizare și noi investiții.
Conform contractului, valoarea lucrărilor pentru realizarea iluminatului festiv de sărbători este de 103.524 lei, adică 30.000 de euro/an, fără TVA. Anul trecut, iluminatul de sărbători ne-a costat 90.000 de euro, așa că este posibil ca autoritățile locale să pregătească o rectificare bugetară și să aloce mai multe fonduri în acest sens.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!