Timișorenii vor avea ocazia să scape de lucrurile de care nu mai au nevoie la începutul lunii aprilie. Societatea de salubritate a Timișoarei lucrează acum la graficele de colectare, pentru a pune la punct un program clar pentru ediția din 2016 a campaniei. Potrivit reprezentanților municipalității, „curățenia generală de primăvară va avea loc în cursul lunii aprilie 2016”.
Ca de obicei, campania Retim se va desfășura în două etape: mai întâi în zona de nord a orașului față de canalul Bega, iar apoi în partea de sud.
În cadrul acţiunii se vor colecta numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi deşeuri vegetale rezultate din curăţarea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor, precizează autorităţile locale. Angajații Retim nu vor aduna deșeurile ce provin din amenajări interioare și acțiuni de salubrizare a pivnițelor sau a podurilor, deci nu se colectează molozul, praful de cărbune, țiglele, cărămizile, faianța sau gresia spartă.
Vom reveni cu informații de îndată ce reprezentanții municipalității vor stabili exact perioada curățeniei de primăvară din 2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!