Primăria Timișoara (PMT) a publicat proiectul de hotărâre privind aprobarea „Studiului de oportunitate, Caietului de sarcini și a modelului de Contract de delegare a gestiunii prin concesiune a activităților de salubrizare stradală și deszăpezire”, acesta urmând să fie dezbătut miercuri, 9 august, de consilierii locali.
Primarul Dominic Fritz susține că și-a exprimat de multe ori nemulțumirea față de felul în care se face curățenie în prezent în oraș, în baza contractului pe care municipalitatea l-a semnat cu Brantner în urmă cu patru ani.
„Timișorenii se așteaptă la un oraș curat, atât în centru, cât și în cartiere. De multe ori, mi-am exprimat nemulțumirea pentru situația actuală și am îmbunătățit-o, pe cât posibil, în baza contractului actual. Urmează să deschidem un nou capitol pentru o Timișoară curată printr-un contract nou de salubrizare, care răspunde acestor așteptări. Toate străzile asfaltate din oraș vor fi incluse în program, iar peste jumătate vor fi curățate mecanizat. Vrem să extindem numărul străzilor unde se intervine cu automăturătoare pe trotuare și să introducem monitorizarea video a vehiculelor, inclusiv a modului în care se execută periajul. Punem accent pe eficiență și economii, fără să facem rabat de la calitate. În tot acest timp nu am stat, ci am realizat o măsurătoare completă a suprafețelor străzilor din Timișoara, date care nu existau înainte. Nu mai estimăm câți bani trebuie dați, ci știm exact. Iar pentru a îndeplini aceste exigențe, căutăm nu doar o companie, ci un partener care să investească în oameni și utilaje ca să păstreze Timișoara curată”, transmite primarul Dominic Fritz.
Curățenie pe toate străzile din oraș
Timișoara are, în total, aproape 1.200 de străzi. În 2020, serviciul de salubrizare includea doar 40% dintre acestea, în timp ce noul contract prevede ca pe mai mult de jumătate din străzi (pe 636) să se intervină mecanizat pe carosabil, iar pe 550 de străzi să se măture manual.
„Este prima dată când suprafețele pentru care sunt prevăzute serviciile de salubrizare sunt măsurate în mod real, nu din birou. La finalul anului trecut, Primăria Municipiului Timișoara, printr-o firmă specializată, a efectuat măsurătorile tuturor străzilor din oraș, pentru a determina suprafața reală care trebuie salubrizată.
Sunt prevăzute activități de spălare a carosabilului, care includ peste 100 de străzi, iar pe majoritatea dintre acestea vor fi efectuate și intervenții de stropire, când temperaturile sunt ridicate. Pentru a asigura scurgerea apelor pluviale, vor fi răzuite rigolele pe 260 de străzi, cel puțin o dată pe an”, spun reprezentanții PMT.
Pentru trotuarele și pistele de biciclete de pe malul Begăi – pe o suprafață de peste 20.000 de mp, care trebuie curățată zilnic – va fi constituită o echipă specială, conform prevederilor din proiectul de hotărâre. Trotuarele vor fi în continuare măturate, atât manual, cât și mecanic.
De asemenea, întreaga flotă folosită la curățenia stradală va fi monitorizată GPS și prin camere video, iar recepțiile se fac prin telemetrie, digital. Decontarea lucrărilor se va face în baza probelor video. Pentru a asigura transparența serviciilor oferite, datele colectate prin sistemul GPS ar urma să fie publice.
Firma care va câștiga licitația primăriei va avea obligația de a achiziționa 1.400 de coșuri de gunoi stradale, dintre care jumătate în primul an. Din datele de până acum se estimează colectarea a 6.800 de tone de gunoi anual prin curățenia stradală, din care 1.500 de tone doar din golirea coșurilor de gunoi stradale.
Dispecerat permanent pentru preluarea sesizărilor
Noul prestator va avea obligația de a înființa un dispecerat permanent pentru preluarea reclamațiilor, performanța lui urmând să fie evaluată și în funcție de cât de repede le soluționează. Totodată, acesta va trebui să participe lunar la întâlniri cu reprezentanții primăriei pentru evaluarea activității și îmbunătățirea ei.
Operațiunile de deszăpezire și prevenire a poleiului vor continua într-un regim similar cu cel de acum. Sunt prevăzute măsuri specifice pentru curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice din localitate și menținerea în funcție a acestora pe timp de polei sau de îngheț.
Spre deosebire de contractul anterior încheiat cu Brantner pe o perioadă de patru ani, acesta va fi pe opt.
„Pentru a asigura o flotă modernă de curățenie și deszăpezire, investițiile estimate devin rentabile doar în baza unui contract pe termen lung. Perioada cea mai avantajoasă pentru ambele părți, care a reieșit în urma studiului de oportunitate, este de 8 ani. Acesta este primul contract întocmit pe baza noului cadru legislativ, respectiv OUG 133/2022, pentru modificarea și completarea OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, care prevede încheierea contractului de concesiune”, au specificat cei de la PMT.
Vă reamintim, de curățenia propriu-zisă din oraș, dar și de deszăpezire se ocupă Brantner, o firmă din Cluj-Napoca, în baza unui contract semnat în 2019. Până în momentul semnării contractului cu Brantner, străzile Timișoarei n-au mai fost măturate din toamna anului 2018, odată cu expirarea contractului dintre Primăria Timișoara și RETIM. Municipalitatea a semnat două contracte de forță majoră cu Horticultura, de 34.000 de euro fiecare, societatea ocupându-se mai mult de golirea coșurilor de gunoi și de măturatul în jurul lor, orașul fiind înghițit de mizerie. Însă și prestația celor de la Brantner, care funcționau după un regulament aprobat de Consiliul Local Timișoara în 2017, a fost adesea catalogată de cetățeni ca fiind slabistă. Valoarea contractului semnat cu Brantner depășea 86 de milioane de lei, cu TVA inclus, echivalentul a peste 17 milioane de euro.
Pe aceeași temă:
Timișorenii, invitați la o dezbatere publică pe tema salubrizării în oraș
Trimite articolul
XHai ba,nu o mai ardeti cu par in nas,ca stim ca bratner a castigat deja!
Probabil au vrut să fim sub Cluj si ne au adus sub zonele rurale neasfaltate, adică, sa ne inecam in praf si mizerie. Multumim Brantner pt cat de jalnic ti ai onorat contractul.
-
zi sa mori tu! era mai bine pe vremea lui Lae?