Conform datelor prezentate în dosarul de
licitaţie pregătit pentru proiect, acesta va
avea o durată de nouă luni de la semnarea
contractului. Valoarea lucrărilor a fost
estimată la peste 2,5 milioane de euro, respectiv
10,6 milioane de lei. Finanţarea proiectului va fi
asigurată de la bugetul de stat.
Noul anunţ vine după cel făcut
săptămâna trecută, de ministrul
Radu Berceanu, în urma vizitei la
Timişoara, referitoare la
alocarea altor 5 milioane de euro în amenajarea
căii de rulare şi extinderea platformei de
staţionare a aeronavelor pe direcţia est.
Valoarea totală a
investiţiei la pista
aeroportului este de 19,6 milioane de
lei, fiind finanţată în totalitate din
fonduri de la bugetul de stat.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!