Aceasta restricţie este necesară
datorită efectuării unor lucrări de
reparaţie a covorului asfaltic la pista de
decolare şi aterizare
aeronave, pentru a evita
deteriorări ale unor subansambluri ale
aeronavelor de către eventuale
reziduuri de asfalt. Din punct de vedere
comercial, vor fi afectate în mod special,
zborurile companiei Wizzair (operate
cu aeronave tip Airbus 320) care, in
acest interval de timp vor opera pe
Aeroportul Arad.
Lucrările de reparaţii si modernizare
începute în luna martie a anului curent,
constau în frezarea îmbrăcaminţii
asfaltice (pusa in exploatare in anul 2000) şi
în refacerea covorului
asfaltic. Lucrările sunt evaluate la 2
milioane euro şi vor fi finanţate din bugetul
propriu al aeroportului, prin
reinvestirea profitului financiar din anul 2008, precum
si din alocaţii bugetare, de la Ministerul
Transporturilor.
Probleme cu decolatul
Problemele companiei Wizzair legate de
decolarea de la Timişoara au apărut deja, dar
nu datorită
pistei aeroportului
ci datorită unor defecţiuni la una din
aeronavele companiei. Unul dintre
zborurile companiei, care trebuia să plece de la
Timişoara către Barcelona, nu a mai decolat
datorită problemelor tehnice. După mai multe
ore de aşteptare, pasagerii au fost preluaţi
de două autocare şi au fost transportaţi
la Aeroportul Arad. Aici, la primele
ore ale dimineţii de miercuri, pasagerii au fost
preluaţi de o altă
aeronavă şi
transportaţi la destinaţie.
Revenind la lucrările de reparaţie de pe
aeroportul timişorean, pasagerii
Wizzair care au bilete la una dintre
cursele ce trebuiau să decoleze în aceste
şapte zile, se vor prezenta ca şi
până acum la aeroportul din
Timişoara, aici vor realiza operaţiunea de
check-in şi ulterior vor fi preluaţi de un
autocar şi transportaţi la Arad unde se vor
îmbarca efectiv în cursa pentru care aveau
bilet.
Pasagerii acestei companii, pot obţine
informaţii suplimentare legate de operarea
zborurilor, de la compania Menzies, la numărul de
telefon 0256/386.003.
Citiți principiile noastre de moderare aici!