„Din luna februarie, 20 de învăţători vor participa la un training alături de formatori din SUA. Scopul acestuia este de a le arăta învăţătorilor cum să pregătească orele de Cultură civică pe înţelesul elevilor, întrucât nivelul manualelor este mult mai ridicat decât cel al înţelegerii elevilor de clasa a III-a sau a IV-a”, spune Călin Rus, directorul Institutului Intercultural. Acesta speră ca la finalul trainingului, după tragerea concluziilor pe marginea manualului, să poată să atragă atenţia Ministerului Educaţiei pentru schimbarea programei şcolare, care să fie pe înţelesul elevilor.
Un alt curs de educaţie civică are loc în aceste zile în Timişoara, derulat de aceeaşi instituţie, dar adresat profesorilor de gimnaziu. „Prin proiectul «Cetăţeanul» încercăm să-i implicăm pe elevi în problemele comunităţii. Astfel, şcolarii identifică o problemă şi tot ei vin cu propuneri şi soluţii pentru rezolvarea acesteia. În acest moment, profesorii de specialitate participă la un modul pentru a putea pune în aplicare programul”, a mai explicat Călin Rus.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!