Cursurile vor începe de miercuri, 30 august, ora 10, la Centrul Eparhial din Timişoara. Cursurile vor fi ţinute de către cadre didactice universitare de la toate cele trei Facultăţi de Teologie din Mitropolia Banatului.
„Sesiunea pentru obţinerea gradelor profesionale se va finaliza printr-un examen, în ziua de 19 septembrie, constând din două probe la cunoştinţele teologice inter-disciplinare şi pastoral-misionare şi o probă orală din predică sau cateheză, liturgică şi administraţie parohială pentru definitivat şi două probe scrise de cunoştinţe teologice inter-disciplinare şi pastoral-misionare pentru gradul II”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Timișoara.
Obţinerea gradului definitiv este obligatorie pentru personalul clerical şi se obţine prin cursuri şi examene speciale de definitivare la minim doi ani şi cel mult cinci ani de la titularizarea pe post, prin hirotonie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!