CJ Timiș a dat bani și pentru clubul de fotbal, dar și pentru rugby ori alte sporturi, prejudiciul calculat de Curtea de Conturi ridicându-se la 17 milioane de lei.
Acum însă consiliul județean nu mai pot finanța aceste structuri sportive. Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, va ataca în contencios-administrativ raportul Curții de Conturi.
„Urmează să acționăm în contencios-administrativ în termen de 15 zile, vom hotărî săptămâna viitoare, în plen, dacă vom merge pe varianta de a fi reprezentați de juriștii noștri, care sunt și ei implicați în hotărârile de consiliul și în finanțările pe care le-am dat. Probabil că vom fi nevoiți să luăm un apărător independent, o casă de avocatură. Sper să se clarifice, atâta timp cât există o hotărâre de consiliu, există un acord al prefectului, o decizie a judecătoriei pentru înființarea asociației și pentru finanțarea pe bază de cotizație, nu pricep de ce am primit acest răspuns. În plus, înainte de a face această asociație, ne-am consultat și cu reprezentanți ai Camerei de Conturi Timiș. Dacă va fi nevoie, o să-i chemăm și pe ei, să spună dacă au fost în principiu de acord. De ce din 2010 până în 2014 nu s-a pus problema modului de finanțare și a fost în regulă? În toată țara, sub o formă sau alta, se fac finanțări pentru activități sportive de performanță. În plus, în perioada în care am avut noi contestația, au fost alte unități administrativ-teritoriale care au primit răspunsuri favorabile”, spune președintele Consiliului Județean Timiș.
Titu Bojin nu s-a așteptat la un asemenea răspuns.
„Sincer, mă așteptam să primim un răspuns pozitiv, având în vedere că se pune problema dacă este legală hotărârea unei instanțe. Nu s-a demonstrat că au fost fraudate sume, că s-au sustras bani, nu există nicio analiză prin care să se spună că banii nu au fost cheltuiți în modul pentru care au fost atribuiți… În aceste condiții, chiar nu m-am așteptat să vină un asemenea răspuns”, a mai precizat Bojin.
Liderul Cj Timiș spune că nu este de acord cu ideea de a introduce în asociere, cu procente, persoane fizice sau juridice, altele decât primării sau consilii județene.
Articole pe aceeași temă:
O firma din Timisoara sponsorizeaza cu 50.000 de euro echipa ACS Poli
Citiți principiile noastre de moderare aici!