Caravana Guerilla Verde a plecat la începutul acestei săptămâni din Bucureşti şi până la finele lunii urmează să ajungă în mai multe oraşe din ţară: Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Bacău. În oraşul de pe Bega a poposit miercuri. Au fost proiectate filme pentru elevi şi studenţi – documentare, filme artistice şi chiar şi desene animate pentru cei mici la Colegiul Bănăţean, la Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica. Au fost prezentate mai multe filme, în funcţie de public, de grupele de vârstă: „Ice Age 2”, „Nos enfants nous accuseront”, „Home” şi „Colectarea selectivă, de la ce se spune la cum se face”, realizat de Asociaţia Mai Mult Verde.
Caravana Guerilla Verde, ajunsă anul acesta la cea de-a patra ediţie, foloseşte filmul ca metodă de a transmite informaţii pentru a motiva tinerii să protejeze mediul şi să se implice activ în acţiuni de ecologizare.
Timişorenii, indiferent de vârstă, sunt invitaţi să se înroleze în „poliţia verde a bunului simţ” şi să facă pe „eco-paparazzi”: să participe la un concurs foto-video. Trebuie să surprindă imagini de pe stradă, din şcoală, din campus sau din călătoriile lor, care să reflecte modul în care comunităţile locale respectă, sau nu, mediul înconjurător. Fotografiile şi filmuleţele trebuie încărcate pe www.ecopaparazzi.ro până în data de 18 noiembrie, urmând ca apoi să fie desemnaţi câştigătorii. Marele premiu este o ramă foto digitală, dar în joc sunt şi alte premii. Eco-paparazzi se doreşte a fi o platformă de socializare pentru cei interesaţi de ecologie, dornici să ia atitudine în privinţa problemelor de mediu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!