Primarul Dominic Fritz și consilierul local Paula Romocean au explicat, marți, pe scurt, noul program de sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice private din Timișoara. Criticau atunci, tot pe scurt, vechiul program al municipalității, prin care nu a fost renovată nicio clădire din oraș.
Ce propune primăria
Practic, prin noul program se va acorda finanțare pentru imobilele situate în zonele de acțiune prioritare: Piața Victoriei, Cetate, Iosefin, Piața Traian. La nivelul municipalității urmează să fie înființate două echipe: una pentru consultanță tehnico-economică și alta pentru implementare.
„Imobilele înscrise individual pe lista monumentelor istorice sau situate în ansambluri istorice vor beneficia de:
• 20% din valoarea lucrărilor eligibile– sub formă de «grant» – finanțare nerambursabilă acordată de autoritatea administraţiei publice finanţatoare în cadrul Programului.
• 80% din valoarea lucrărilor eligibile– sub formă de contribuţie financiară – finanţare rambursabilă acordată de autoritatea publică finanţatoare în cadrul Programului. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de ipotecă imobiliară.Imobilele situate în situri istorice vor beneficia de:
• 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie financiară rambursabilă. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de finanțare.
• 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie proprie a proprietarilor de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin Program, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite”, au transmis reprezentanții PMT.
Reamintim, sunt eligibile lucrările de reabilitare a fațadei, inclusiv schimbarea tâmplăriei, lucrările de reabilitare a acoperișului, inclusiv sistemul pluvial. Ca și în vechiul program, documentația o pregătește asociația de proprietari, din fonduri proprii. Nu se poate acorda finanțare persoanelor juridice, iar pentru anul acesta a fost pusă deoparte doar suma de 1 milion de lei.
Deocamdată nu sunt cunoscute alte informații decât cele făcute publice de primar marți, pentru că detaliile anunțate de Fritz nu au fost publicate pe site-ul primăriei, deși promisiunea a fost că vor fi „urcate” chiar în acea zi.
„Atât de multe probleme funcționale, legale”
Fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu, cel care a scris vechiul program de sprijin financiar al primăriei și cel care a reușit să schimbe și legislația pentru a putea fi acordată finanțarea, explică de ce nu poate fi pus în aplicare noul program anunțat de Fritz. El spune că nu a fost consultat deloc de partenerii de coaliție.
„Goana după surle și trâmbițe dăunează grav patrimoniului. Zilele trecute, surlele și trâmbițele au acționat. Onorarea și refacerea patrimoniului a fost de această dată subiectul frumos împachetat. Frumos, remarcabil, cine și-ar dori altceva? Din păcate nu a existat o consultare înainte de a «lansa» acest program sau mai degrabă intențiile programului, pentru că el nu are încă un text. De ce ar fi fost util să ne consultăm? Pentru că proiectul de lege de modificare a legii 153/2011 (cea pe care bănuiesc că o folosesc în intenții) a pornit de la Timișoara și marea majoritate a articolelor le-am scris personal”, transmite fostul viceprimar al orașului.
Acum consilier local, Dan Diaconu le explică celor din Executivul Primăriei și ce ar fi aflat dacă s-ar fi consultat înainte de a vorbi despre un nou program.
„Finanțarea restaurării imobilelor monument istoric, situate în ansambluri istorice și în situri istorice. Intenția inițiatorilor:
• Pentru imobile monument istoric individual si ansambluri: 20% finanțare nerambursabilă – 80% «finanțare rambursabilă în baza unui contract de ipotecă imobilliară»;
• Pentru imobile din situri istorice: 50% «finanțare rambursabilă în baza unui contract de ipotecă imobilliară», 50% contribuție proprie a proprietarilor.Sunt doar 4 rânduri, dar au atât de multe probleme funcționale, legale șamd încât voi avea nevoie de cel puțin de 10 ori mai multe pentru a le explica. Finanțarea nerambursabilă (grant) este strict reglementată de legea 153/2011 (modificată prin legea 166/2016, cea pornită de la noi) astfel:
(3) În cazul alin. (1) lit. c), finanțarea executării lucrărilor de intervenție prevăzute la art. 6 se poate asigura astfel:a) 50% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale/centrale sub formă de grant;
b) 50% din fondul de reparații al asociației de proprietari și/sau din alte surse legal constituite”, completează Diaconu.
El spune că primăria „nu poate stabili de capul ei care să fie contribuția din bugetul local”, pentru că aceasta este „foarte clar definită: 50%, nici mai puțin, nici mai mult”.
„În plus, legea nu face diferența, ba dimpotrivă specifică foarte clar care sunt clădirile eligibile, astfel că excluderea siturilor istorice e nu doar arbitrară, dar și ciudată. De multe ori veți regăsi clădiri cu valoare arhitecturală impresionantă în situri sau zone de protecție din varii motive (nu au fost clasate, spre exemplu, un proces care costă și durează)”, mai explică fostul viceprimar, care a scris pe Facebook și o parte din textul legii.
„Una din cele mai mari aberații”
Consilierul local liberal spune că graba administrației Fritz de a face public un astfel de proiect într-o asemenea formă nu se explică, mai ales că un consilier personal al primarului Fritz a lucrat cu primăria în urmă cu mulți ani, atunci când municipalitatea a pierdut o finanțare de 3 milioane de lei de la nemți pentru reabilitarea clădirilor istorice.
„De departe însă, una din cele mai mari aberații e «finanțarea rambursabilă în baza unui contract de ipotecă». Dacă ați fi întrebat, ați fi aflat că această sintagmă a fost cauza pierderii fondurilor rambursabile KFW pentru clădiri private și cel puțin o persoană care era consultant KFW atunci și lucrează acum în primărie putea să vă spună (Rudolf Gräf, consilierul personal al lui Fritz – n.r.). Primăria nu e bancă și nici IFN. Primăria nu poate acorda credite, chiar dacă le numește «finanțări rambursabile». A spus-o atunci Ministerul Finanțelor și sunt convins că o spune și acum.
Este motivul pentru care în legea amintită mai sus am introdus mecanismul de «taxă reabilitare clădire istorică», plătibilă în zece ani de proprietarii sprijiniți, dar care e un impozit ce nu necesită niciun fel de ipotecă, e ușor de încasat, clar definit și transmisibil la vânzarea proprietății”, susține Dan Diaconu.
Fostul edil vorbește mai departe și despre așa-zisele facilități anunțate de primărie pentru proprietarii de clădiri istorice. Astfel, scutirea de taxă de autorizare și certificat de urbanism este prevăzută în lege, „nu prin program și nu e o favoare”. La fel și termenul de 15 zile pentru eliberarea CU și a autorizației de urbanism.
„Rămâne doar să respectăm legea, nu să o preluăm prin program. Legea mai prevede și câteva cheltuieli eligibile esențiale pe care inițiatorii «le-au uitat»:
a) lucrări de consolidare, reparare/refacere a zidăriilor/pereților exteriori;
c) lucrări de consolidare și/sau reparare/refacere a sistemului de acoperire;
și care sunt esențiale în ecuația aceasta.Mă opresc aici, ar mai fi de spus multe și poate la un moment dat vom putea să le și discutăm și vom identifica împreună și cauzele reale pentru care acest program nu a funcționat în Timișoara, deși modificările legislative au pornit de aici. Și poate nu ne-am mai mira când un program scris din intenții nu primește avizul juridic. Mai puține surle, mai puține trâmbițe, zic, mai multe consultări ar duce la ceva mult mai bun și mai funcțional”, conchide fostul viceprimar al Timișoarei.
Rămâne de văzut care este forma programului atunci când acesta va fi făcut public și ce fel de lege a avut la bază Primăria Timișoara pentru gândirea acestuia.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XNici nu a fost lansat programul, deja cei din garda veche au iesit la atac. Si cine s-a gasit sa atace, sluga lui Robu. Sunt curios, cate cladiri au fost renovate de programul fostei administratii si cate cladiri au fost renovate in Oradea, pe baza programului lansat de actuala administratie. Mai mult de atat, cate procese a pierdut fosta administratie cu proprietarii pe baza supraimpozitarii? Nu mai aruncati cu rahat ca va faceti de ras, asteptati macar sa vedem daca o sa fie sau nu rezultate.
-
Levi draghe, tu nu intelege ca programul nu a fost lensat fiindche el nici nu esti scrisule inca la tine. Toate ziua bune ziua esti cu progresele in gura si cu steagule piros. Actualele primare de la Padurea Fekete nu stie sa scrie in limba romanurile si a trecut peste hat lunea de zile si numai se lauda la el. Eu cred la mine ca Fritz este prieten cu Ycre si vrea sa distrughe complet patrimoniule de la varos al nostru. Szeretlek fratele meu!
-
Pai rezultatele echipei lui Robu s-au vazut din plin…. Atat in reabilitarea cladirilor istorice (sa nu mai spunem ca dintre astea fac parte si unitati de invatamant), cat si in constructia de spitale, unitati scolare, eludarea legilor, decese….
-
Poate ne indici care sunt masurile luate de administratia USR pentru a “indrepta” lucrurile. Fritz nu a facut altceva decat sa mareasca organigrama si sa numeasca penali in functii publice.
-
Stapanul tau a avut OPT ani sa strice atata, si vrei reparatii in juma’ de an!!!! Si nu uita ca jumate din realizarile cu care se lauda sunt mostenite de la Ciuhandu!
-
E greu să cred că există oameni care deplâng anii de tristă amintire ciuhandiană, în care Timișoara a dat doar înapoi, în timp ce alte orașe românești făceau progrese. Deh, Banat is not Romania, dar cu așa cetățeni își merită soarta.
-
-
-
-
Dragă #Levi, în concret, după ce sări ca …din baie bați câmpii prin Oradea, cu ce s-a făcut si cred pe la Oradea, de parca ar fi fost Mritz DoNimiq primar acolo in ultimii patru ani si acum a venit sa-i salveze pe timișoreni.
Da, Robu a facut Timisoara pietonala, a turnat covorul asfaltic in tot orasul, nou, nu peticeli, asa cum face Mritz Carpaci acum.
ROBU a schimbat imaginea UPT , parc interior, teren de sport, Biblioteca pentru toti rezistii neocomunisti care vin in Timisoara ca-n Germania.
ne explici de ce nu a functionat reabilitarea portii de la intrare in oras, penalule,. criminalule?
De ce as plati eu si alti cetateni ca sa renovam imobilul altui cetatean la fel ca noi?
Celorlalti care detin cladiri cine le plateste intretinerea, renovarea, etc?
Singurul ajutor de care poate fi vorba este un CREDIT cu dobanda mai mica!! Atat!
Cine vrea cladiri in centru, locuri istorice , etc trebuie sa aiba si banii necesari intretinerii lor!
Daca nu au le vand!
-
Bravo. Un comentariu foarte pertinent. Din pacate actuala administratie este mai de stanga decat PSDul asa ca nu ne putem astepta la nimic bun de la incompetentii astia!
-
Au, capra vecinului!
E patrimoniu, centru si imaginea orasului. That’s why.
Ca ai tu garsoniera in Sagului, ce sa-ti fac.-
pai daca-i patrimoniu si nu iti permis, il vinzi, dinglau comunist ce esti. voi meritati sa primiti sapa in gap, cretinilor, ca nu va place munca, va place doar pomana
-
Il vinzi cui, cap de strut? Cine cumpara cladiri vechi si greu functionale, care costa enorm sa le reabilitezi?
Nu vezi cate cladiri sunt pustii? Mai iesi din tara si vezi cum arata un centru istoric. Austria a nationalizat fatdele din Viena pentru a reabilita totul cu bani publici. Comunisti, nu?Voi sunteti la nivelul sapa in cap si coada vacii
-
doaaaaaaaa, aia era problema, cocalete mic ce esti, ca n-ai cui sa vinzi palatul istoric. hai mars
-
Mars atunci la intins mana in Viena. Nu-ti permiti, nu stai in centru, ce e asa greu de inteles? Si nu avea grija ca se gaseste cine sa cumpere, doar ca nu la avioanele care le visati voi.
-
-
-
-
@cet,si ce zici de faptul ca noi toți care plătim impozit, îți plătim și ție căldură și apa calda ca tu nu ai bani sa plătești energia la preț real? Tu nu ar trebui sa iti vinzi cotețul de la bloc? Sau doar ți-e ciuda ca alții au apartament în centru?
-
Tu esti saracu ala de la USR de locuieste in BMW?
-
-
Subscriu.Fiecare trebuie sa locuiasca acolo unde isi permite!
Mai analfabeti functionali care v-ati cocotat in functii de conducere mergeti la Bolojan la Oradea sa aflati ce trebuie sa faceti. Problema cu voi este ca voi doar mimati ca vreti sa faceti ceva si la fel ca Robu din Bocsig faceti doar prapad, vezi Piata Libertatii, o mizerie.
-
Omule, la Oradea nu sunt restrictiile seismice care sunt impuse la Timisoara. Nu au nici o legatura cele 2 orase din punctul asta de vedere si nimeni din univers nu ar fi putut face mai mult in timisoara date fiind restrictiile legislative. RESTRICTII CARE NU SE APLICA PT ALTE ORASE CUM E ORADEA. Acum e mai clar? Cititi prima data legea si apoi veniti cu pareri idioate.
-
John… De ce siluești limba română? Ce ți-a făcut?
-
Chiar și dacă ar avea dreptate Diaconu, dar tine de TUPEU DE BORFAȘ ca un Criminal (la propriu) care are mainile murdare cu singele și creierii studentului strivit de poarta orașului reabilitata sub îndrumarea sa, sa mai deschida gura. Asta se intimplă cind JUSTIȚIA e complice cu infractorii : aceștia prind tupeu nemăsurat iar cetățeanul de rind e complet derutat. Are efect de bulgare în toată societatea, cind instituțiile responsabile nu-și fac treaba de “deratizare”
Incompetentul Diaconu, VENTRILOGUL lui Robu, doi FRUSTRAȚI ce se credeau VEȘNICI inbuibati la banul public
-
Stiu ca imi racesc gura de pomana cu un postac de la USR, dar din perspectiva unui om de afaceri trebuie sa iti spun ca nu ai deloc dreptate si ca am interactionat cu dl. Diaconu in multiple ipostaze si pot spune ca a fost cel mai bine pregatit si mai corect demnitar public cu care am interactionat. Restul sunt doar rautati. Cei care au lucrat cu acest om pot sa confirme ca am dreptate.
-
Se pare că voi, usereii, aveți mari dificultăți legate de exprimarea în limba română și de scrierea corectă a acesteia. N-ați prea trecut pe la școală? Precum celebrul vostru parlamentar?
Stie PNL mai bine, de aia s-au renovat peste 10.000 de cladiri in 8 ani! =)))))
Am urmarit cu atentie ce spune acest om si ma intreb de ce nu l-am avea pe el primar si nu pe maimutoiul de Fritz impreuna cu penalul Latcau si cu turma aia lunga de consilieri si sfatuitori USR care nu sunt in stare nici macar sa mictioneze corespunzator. Omul asta pare extrem de logic, articulat si argumentat. Ailalti par niste clowni si trompetisti. Pacat ca Robu a fost un narcisic care nu a lasat in jurul lui sa creasca nimic.
-
omul asta a dovedit deja ca e un criminal care a facut 0 ani de puscarie, ca robulake.
-
Super logică boss. Citește mai atent, fostul viceprimar al Timișoarei. Dacă este atât de bine articulat și argumentat, de ce nu a funcționat programul pe vremea când a fost vice? Eu zic să-l iei acasă, să vă articulați împreună.
Eu as da granturi sub forma de amnezi. 1000 de lei pentru fiecare metru de fatada nerenovata. Renovezi 50%, primesti doar jumatate din amenda- Renovezi tot, anulam amenda. Daca iti permiti o proprietate in centrul Timisoarei, presupunem ca iti permiti sa o si renovezi. Daca nu poti sau nu vrei, vinzi si gata. Daca nici asta nu vrei primaria renoveaza pe banii ei si iti baga factura pe sub usa.
Tu esti proprietar in zona zero si te doare in 3 litere iar noi suntem fraierii care platim ca mai apoi tu sa poti vinde mai scump ca, de, e in centru si e renovata. Pe noi nu ne-a intrebat nimeni daca suntem de acord sa renovam proprietati PRIVATE. Nu mai bine fortezi nesimtitii de proprietari sa scaota banul ca in 30 de ani unul n-a dat o pensula de vopsea pe fatadele alea dar chirii au incasat. Ce pensula mea….
-
Astia de la blocuri, cu ce ocazie va plateste restul populatiei subventia la caldura si apa calda?
Daca nu va permiteti, de ce nu vindeti si va mutati in padure?
Fritz e doar o gluma. Un actor de prost gust si fara talent la fel ca Ana “pauker” Muntean…
Măcar un an (sabatical …) sa se abțină fosta conducere de la comentarii, după ce 8 ani de zile nu au făcut absolut nimic. In 8 ani nu au fost in stare nici măcar sa se informeze cum s-a rezolvat la Oradea. Penibili.
-
pari foarte progresist … in posterior. V-au pus la munca la USR sa scrieti prostii pe internet? Oricum o sa dispareti ca partid politic la urmatoarele alegeri, penalilor.
Uite o idee fascistă: de ce nu ne folosim de toţi marii grafferi, de idioţii inutili cu I shall never fall, Loc de oftat sau Nat 88, de toţi pseudoYcre superartişti stradali? Poliţia îi poate identifica, aşa că să fie aduşi, bătuţi bine înainte pentru motivaţie, apoi puşi să lucreze “voluntar” la reabilitarea clădirilor (şi după aia bătuţi încă o dată, pentru ţinere de minte). La fel şi cu revoltaţii care luptă împotriva SISTEMULUI spărgând geamuri, dobitocii care aruncă gunoaie prin clădirile abandonate etc. La câţi nesimţiţi sunt, avem o adevărată mină de aur aici. Unde mai pui că e win-win: nu cheltuim bani pe manoperă la renovare, iar ăştia se vor gândi apoi de două ori înainte să se mai exprime liber pe clădirile altora.
Nu stiam ca si asta are tupeu si nesimtire de pnlist!
Dupa ce ati fost toti o cloaca de hoti, nesimtiti, spagari si smenari in primarie, ai curajul sa comentezi cand tu nu ai facut nimic si altul vrea sa faca???
Cum adica nu se poate?? La voi robulienii nimic nu s-a putut 8 ani, decat sa incalcati lumea, sa mintiti si sa batjocoriti. Intrebati in bucuresti, oradea, craiova, sibiu cum se pot renova si cladirile istorice si blocurile de locuinte!!! Si sa nu mai zic cate si mai cate s-au putut in alte orase. La noi s-a putut semafoare sa abramburiti traficul, s-a putut vaporase care nu circula jumate de an si restul goale si s-a putut sa ucideti efectiv un om cu poarta!
De fapt de ce nu sunteti in catuse acuma….. nu inteleg!
-
Desi sunt convins ca nu intelegi nimic din ce se intampla in jurul tau poate ma lamuresti de ce in cele mai mult de sase luni de zile, noua administratie USR a orasului nu a schimbat nimic din sistemul infect de la primarie? Ba chiar la marit, angajand o noua armata de trantori pe bani publici? Reclami semaforizarea orasului, insa poate imi explici de ce de vreo saptamana si ceva traficul in oras este mai rau decat pe vremea lui Ciuhandu? Probabil ca esti vreun sarac lipit venit de pe la MH, care a vazut pentru prima data semafoare in Timisoara. Intoarce-te draga saracule la natura si lasa-ne sa fim linistiti. Ati venit aici toti nemancatii si ati votat pe acesti comunisti de tip nou si acuma sunteti nemultumiti tot de cei care au fost inainte? iti reamintesc ca a trecut peste jumatate de an, adica aproximativ 13% din mandatul acestui mizerabil numit Fritz.
Ajutam milionari straini dar si romani sa faca profit rapid. Felicitari primare!
Fritz si tot staful USR care nu au lucrat cu legi si proceduri, habar nu au de administratie publica normal ca vorbesc doar povesti ….normal ca nu le este greu sa promita ceva , FORTA PLEACA DIN CARTIERE ! sau cum era sloganul lor in campania electorala ?! cate cartiere a renovat Fritz? cate proiecte a prezentat pe tema asta ? OAMENII DIN CARTIERE AU FOST UITATI DEJA!
Justitia a blocat zeci de mii de imobile sa fie reamenajate reparate si varuite.Cladirea CF din Resita este un pericol, la fel cladirea Comunitatii de Avere din Caransebes, cladiri din Oravita aproape abandonate , in pta Traian TM idem.Statul a dat foarte multe legi care nu au un numitor comun la Resita Timisoara Arad! Cum vrea Judecatorul! Daca exista Haita atunci esti practic obligat sa renunti la dreptatea ta si sa le dai lor casa, terenul.Unii au abandonat lupta si au emigrat, altii se gandesc serios sa se asocieze si sa dea Statul in judecata la CEDO pentru ca nu-si respecta propriile legi si taraganeaza procesele ani de zile NU SE POATE SA MAI TRAIESTI NORMAL INTR-O ROMANIE CARE ANUL TRECUT A INREGISTRAT 2.000.000 DE PROCESE !
A câștigat și mutălanu’ ăsta voce?
Nu l-am prea auzit 8 ani, sub Robu să aibă păreri.
VOI ȘTIȚI CA 4 ANI M AM RUGAT ȘI AM FACU 34 SESIZRI LA ROBU SA PUNĂ ACOEERISUL LUAT DE FURTUNA PE LICEUL DE CONTUCTII!!
RASPUSUL A FOST SOC NU AU GASIT O CULOARE LA FEL.