Cu doar o săptămână înainte de europarlamentare, Dan Şova a venit duminică dimineaţa la Timişoara în calitate de ministru al Transporturilor, pentru ca după-masă să îmbrace haina politică a vicepreşedintelul PSD. „Eu nu amestec politica şi activitatea în domeniul transporturilor”, a declarat Şova. Ceea ce a şi reuşit în mare să aplice în această vizită, anunţată ca fiind de lucru.
Bani europeni pentru legătura dintre Calea Aradului şi A1?
“Ghidat” de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, Şova a fost dus în coloană oficială pe drumul naţional dintre Timişoara şi Arad, la bifurcaţia spre Sânandrei, unde i-a fost prezentat proiectul unui nou drum de legătură pentru descărcarea mai uşoară a traficului de pe autostrada A1.
„Am analizat această variantă de legătură împreună cu domnul Neaga (n.r. directorul general al Companiei Naționale de Drumuri şi Autostrăzi). Sunt câţiva kilometri de drum care se pot realiza. Trebuie ca studiul de fezabilitate să fie realizat, proiectele, şi, în decembrie, să-i dăm drumul la finanţare. Vrem să susţinem finanţarea fie din bani europeni, fie din bani de la buget. Noi vrem să susţinem dezvoltarea acestui drum pe ciclul financiar de dezvoltare 2015 – 2020”, a declarat Dan Şova, cu planurile în faţă pe capota uneia dintre maşinile din coloana care a blocat câteva minute toată circulaţia pe drumul naţional spre Arad.
„Va trebui să convingem Uniunea Europeană că acest drum este unul important. Finanţarea se poate obţine fie pe fonduri de coeziune, fie pe fonduri de dezvoltare regională. Nu cred să fie probleme”, a declarat mai târziu ministrul.
Pentru a i se demonstra cât de importantă este această legătură, Şova a fost dus spre nodul de acces pe autostradă de la Giarmata din nou prin Timişoara, pe Calea Aradului, ulterior pe Calea Lipovei şi Dumbrăviţa, arătându-i-se ce aglomeraţie şi probleme sunt pe singurul drum de acces dinspre Timişoara spre autostradă.
Cinci minute, Centrul Intermodal este rezolvat
Următorul punct de pe lista obiectivelor incluse în vizita de lucru a fost ieşirea de pe lotul 1 al autostrăzii Timişoara – Lugoj spre drumul naţional cu aceeaşi destinaţie. O oprire scurtă şi la obiect, cu un răspuns clar din partea oficialului Guvernului: „Centrul Intermodal de la Timişoara aici se va face, la Remetea”.
„Eu am aflat de acea dispută politică asupra locului unde se va amplasa acest centru pe plan local. Sunt dezamăgit de colegii mei de la celălalt partid. Ei, de fapt, nu au făcut absolut nimic pentru acest Centru Intermodal de Transport. Au alocat în total 8 milioane de euro pentru toate cele cinci centre din toată ţara. Numai centrul de la Timişoara costă 22 de milioane de euro. Locaţia a fost stabilită în 2013, atunci când la putere era, cred că, Guvernul Ungureanu”, a adăugat Şova.
El e lămurit: până pe 30 iunie se termină toate studiile, proiectul, şi se lansează licitaţia. “Tot din fonduri europene se va finanţa”, a mai declarat șeful de la Transporturi.
Ultima oprire, cele mai mari supărări
Lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj l-a supărat cel mai tare pe ministru. Chiar dacă lucrările sunt bine pornite, Şova a fost tare nemulțumit că nu a fost aşteptat pe un şantier, de altfel pustiu duminică, de cei mai şefi dintre şefi!
„Unde este şeful unităţii de implementare a finanţării de la CNADNR? Cum se poate ca eu să vin în vizită de lucru şi ei să nu fie aici? Cine e şef acolo? Luni dimineaţa vreau să am pe birou un raport pe această temă, sau domnul acela nu va mai fi acolo! Cum se numeşte? Ei trebuie să fie aici să supravegheze tot ce se lucrează, să stimuleze constructorul, să facă poze!”, a tunat şi fulgerat Dan Şova.
Deşi nu a avut curajul să se ia şi de reprezentantul companiei italiene constructoare a autostrăzii, el „şi-a dat drumul la gură” la conferinţa de presă ulterioară vizitei de lucru, dar a reuşit să se tempereze la timp.
Dacă iniţial vroia să solicite rapoarte pe birou inclusiv din partea italienilor, Şova şi-a dat seama că nu prea poate cere aşa ceva și a spus: „Recomand ca la următoarea vizită de lucru acolo să fie prezenţi oamenii companiei de la Bucureşti, cineva cu decizia în mână, care să ne dea cele mai bune amănunte despre construcţie”.
La faţa locului, Şova a fost totuşi aşteptat de oamenii companiei de construcţii. Un domn care s-a recomandat ca reprezentant al inginerului şef al şantierului, extrem de emoţionat de întâlnire şi cu vocea tremurândă, i-a dat ministrului toate amănuntele despre lucrări. Din postura sa de ministru, Şova l-a întrebat dacă el şi compania pe care o reprezintă sunt mulţumiţi de ritmul lucrărilor. “Da”, a spus emoţionat reprezentantul italienilor.
„Noi am solicitat constructorului să lucreze în ritm alert, să reuşim să facem construcţia până în decembrie, chiar dacă termenul este mai lung”, a încheiat Şova
Titu, bisericile şi nodurile de acces pe autostradă
Titu Bojin, şeful CJT, a venit spre ministru cu o propunere interesantă. El a cerut cel puţin două noduri de descărcare a traficului în plus faţă de cele proiectate.
„Noi am dori să analizaţi posibilitatea să facem încă cel puţin două noduri de descărcare. Unul ar fi aici, unde se termină autostrada şi începe cea spre Deva, şi unul la Recaş, care, dacă e să vorbim, e oraş. Avem aici acele mănăstiri şi biserici, iar turiştii, dacă vin, nu au cum să coboare de pe autostradă. Vă rugăm frumos să analizaţi această propunere. Noi, ca CJT, suntem dispuşi să venim alături de dumneavoastră şi să susţinem cu bani, eventual, acele noduri”, a declarat Titu Bojin.
Propunerea i s-a părut interesantă și ministrului, dar el a spus că va trebui în primul rând să obţină susţinerea de la finanţator, adică Uniunea Europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!