De la debutul său în 1995, Daniel Dorobanțu a produs 11 albume de studio, numeroase lucrări de artă video, instalații, spectacole live și experimente multimedia. A locuit un an în Karlsruhe, Germania și un an în Roma, Italia, însă ambele experiențe au reprezentat o etapă frumoasă, o perioadă, Daniel simțind că se va întoarce și se va stabili în orașul de pe Bega. Arta lui este o mărturie a unei viziuni dense despre explorare și căutare în sfera nedefinitului. Îl motivează un interes de lungă durată și o cercetare continuă asupra naturii inspirației însăși și asupra aspectelor contemplative și meditative ale procesului artistic.
Lucrările sale au fost comandate și promovate de Institutul Cultural Român și Centrul Ars Electronica din Linz și menționate în The New York Times și The Guardian. Este considerat un pionier al muzicii ambient în România.
În 1995, Daniel Dorobanțu a fondat Thy Veils ca proiect individual de studio, iar în 2008 l-a transformat într-un grup compus din artiști extrem de talentați, precum: Alira Mun, Petre Ionuțescu, Manuela Marchiș, Dora Gaitanovici, Radu Pieloiu, Ana Telea, Attila Lukinich, iar anul acesta s-au alăturat Mircea Ardeleanu Jr. și Marcelle Poaty-Souami. Până în prezent, Thy Veils are șapte albume și numeroase single-uri lansate.
Reporter: Ești considerat un pionier al muzicii ambient în România, povestește-mi puțin despre tine – cum a început totul?
Daniel Dorobanțu: Până în adolescență eram interesat de matematică și informatică, însă prietenul meu cel mai bun era grafician și datorită lui am intrat în lumea artelor. La un moment dat mi-am dat seama că universul imaginar cu care m-am născut tot crește și am simțit nevoia să îl exprim. Am început să desenez, fiind influențat de prietenul care desena, pentru mine, extraordinar. Separat, fiind interesat de computere, am avut o interfață de sunet. Practic puteam sa operez cu sunet într-o perioadă în care computerele personale nu aveau această capacitate. Vecinul Dacian Vâlcu, cunoscut datorită formației Romantic Jurgen, a aflat că am această posibilitate și m-a invitat să-l ajut să-și producă câteva idei. Așa am ajuns în muzică electronică, datorită faptului că eram singurul din zonă care avea tehnologia necesară. Așa mi-am dat seama că sunt atras mult mai mult de muzică decât de grafică pentru a-mi exprima și mai ales explora universul imaginar. La scurt timp, membrii formației Arc Gotic m-au cunoscut și m-au invitat în grup. După aproximativ un an mi-am făcut ucenicia în a fi într-o formație, a fi în muzică, și am început să-mi produc propriile idei, inspirat mai ales de muzica de film. Și am început să-mi construiesc primele piese, primele demo-uri, în jurul anului 1994. După ce am strâns aproape o oră de schițe și fiind încurajat de bunul meu prieten Ovidiu Hrin, piesele au ajuns într-un proiect de la Facultatea de Design. Atunci mi-a fost clar că acest interes în muzică va dura și că nu este doar o curiozitate. Mi-a apărut această atitudine mai serioasă, mai implicată și cu o perspectivă de lungă durată și m-am gandit că trebuie să pun un nume care să exprime particularitățile acelui univers imaginativ. De aceea i-am dat un nume de trupă, cu toate că Thy Veils timp de 13 ani nu a fost un grup. Însă am intuit că va deveni un grup. Petrecând foarte mult timp cu Ciprian Costache din Arc Gotic, el fiind pasionat de limba, cultura și literatura engleză, mă ajuta la găsirea unui titlu oferindu-mi cuvinte din vocabularul britanic. A durat acest proces, titlul trebuind să exprime foarte bine totul, atât conceptual cât și din punct de vedere grafic. Îmi aduc aminte, era ora prânzului, la o terasă în Bastion, când i-am spus că titlul trebuie să conțină un pronume și Ciprian a propus cuvântul Thy, pe care nu-l cunoșteam. Mi-a plăcut și cum sună și cum arată și ce exprimă. Cuvântul Veils deja îl aveam, și așa am găsit numele, împreună cu prietenii și în lungi plimbări prin oraș.
R: Te-a inspirat orașul?
D.D.: Mereu m-a inspirat, cel puțin anumite părți ale lui și mai ales parcurile. Am petrecut mult timp prin spațiile lui verzi și în ateliere de artiști, mai ales în atelierul domnului Ștefan Kelemen, spațiu care a avut o foarte puternică influență asupra mea. Petreceam foarte mult timp la dânsul, alături de fiul său Gabriel Kelemen, era un mediu foarte primitor și foarte bun pentru a te descoperi și a-ți cultiva orice interes creativ. Apoi mai sunt ani de Jazz Club Pod 16…
R: Thy Veils are lansate, până în 2019, 7 albume, trei înregistrări live și numeroase singles. Ce pregătiți acum? Plănuiți să lansați un nou material în curând? Când vine următorul album?
D.D: Începând cu 2017, ca și metodă de a publica am ales ca fiecare piesă să fie lansată individual iar ulterior în cadrul întregului albumul, într-o formă mai mult sau mai puțin modificată. Lucrăm pe capitole, iar un album face parte dintr-un capitol. Spre exemplu, există capitolul Neoradiant ce conține albumul cu același nume, un film aflat încă în lucru, concerte, instalații, toate având în comun câteva proprietăți ce sunt specifice acestui capitol. Cele mai multe elemente din capitolul Neoradiant au fost deja publicate, însă mai sunt single-uri de lansat.
În prezent, suntem concentrați pe noul album, intitulat Next Forever. Recent Thy Veils s-a îmbogățit cu doi noi membri, Mircea Ardeleanu Jr. și Marcelle Poaty-Souami. Lucrăm la o nouă formulă de concert și la noile piesele, integrând aportul lor creativ. Ei nu sunt doar muzicieni foarte talentați și tehnici, dar au și o viziune personală imaginativă deosebită pe care o fuzionăm cu noile piese.
R: Câte piese ați lansat deja de pe noul album?
D.D: Am lansat două și mai sunt cel puțin șase. Zilele acestea focusul este pe prezentarea acestor piese în concert. Thy Veils Live este semnificativ diferit față de versiunea de studio, pentru că în concert fiecare membru improvizează, ținând cont de structura de bază, dar și de trăirea de moment și de partea vizuală care este pregătită pentru fiecare eveniment.
R: Pregătiți lansarea unui nou single? Să ne așteptăm la ceva nou?
D.D: Tocmai am lansat un nou single intitulat Unseen. Este o piesă pe care am înregistrat-o în concert la Festivalul Simultan unde a fost o atmosferă absolut deosebită, am simțit o stare de mare bucurie colectivă. Înainte de festival această piesă încă nu avea un titlu și era incompletă însă în concert a devenit întreagă. Am publicat-o cu numele Unseen, acesta fiind tema festivalului Simultan din acest an.
Vom continua cu cel puțin un single în fiecare din lunile ce urmează.
R: Dar un Live?
D.D:Este dificil de anticipat în detaliu din cauza situației actuale, dar în fiecare lună vom produce un scurt concert ce va fi transmis prin online streaming sau publicat ulterior.
R: Care-i dinamica din Thy Veils? Care este procesul de creație?
D.D: În timp, procesul de creație a trecut prin mai multe transformări, dar există o formă relativ constantă în ultimii 3 ani: încep prin a produce o piesă pe care întotdeauna o dezvolt astfel încât să fie de sine stătătoare, într-o formă complet electronică. Apoi o trimit colegilor și în funcție de contribuția fiecăruia piesa se modifică. Astfel apar versiuni diferite ale piesei iar în timp se cristalizează și o versiune comună tuturor ce va deveni versiunea de album. La nivel de compoziție și interpretare mă întâlnesc cu fiecare coleg în parte, lucrăm împreună apoi înregistrăm. La nivel de producție muzicală și vizuală lucrez singur iar pentru mixaj și mastering lucrez cu inginerul de sunet Attila Lukinich.
Pentru un concert, întâi pregătesc repertoriul și partea vizuală, apoi urmează repetițiile. De obicei studiul pieselor este făcut individual, iar scopul repetitiilor este sincronizarea dintre noi, producerea unei unități mentale în grup.
R: Cum ai fost afectat de pandemie? Câte concerte au fost anulate? Câte ai susținut până în prezent?
D.D: Doar un concert a fost anulat, altele au fost reprogramate. În august, cu sprijinul Asociației Culturale Tradiționale Negura și a Consiliului Județean Timiș, am susținut un concert de basm, cinematic, transmis prin online streaming. Odată cu instaurarea stării de urgență m-am concentrat pe lucrul în studio, producție de interior și comunicarea prin internet, lucruri cu care sunt de mult timp familiar.
R: Ce părere ai despre scena muzicii electronice / performing arts din Timișoara, din prezent?
D.D: În general percep această scenă prin prisma relației mele personale cu actorii ei și sunt încântat de tot ce se întâmplă. Chiar în săptămânile recente, prin colaborarea cu noul colectiv Psihodrom, am găsit mult entuziasm, efervescență și pasiune. Am o experiență fericită în scena muzicală locală, dar sunt conștient că nu este o experiență comună, este una din interior, formată în mult timp și care poate fi semnificativ diferită de cea a noilor artiști sau a publicului, pe care doresc și eu să cunosc cât mai bine.
R: Te consideri un produs al orașului Timișoara? Consideri că aici te-ai format ca artist?
D.D: Cu siguranță Timișoara este o influență majoră. După cum am spus deja, părțile sale verzi sunt o influență puternică, și cu siguranță aspectul multicultural și multiconfesional are un efect specific în mentalul colectiv, efect de care eu m-am bucurat dintotdeauna.
R: Ca performer în Timișoara, care sunt oportunitățile tale, sunt suficiente spații pentru evenimente, mai exact pentru live performances marca Thy Veils?
D.D.: Orașul se bucură de unele spații de evenimente care sunt deosebite, precum Escape: acolo oricine poate beneficia de o locație bine dotată tehnic atât pentru sunet cât și pentru video la scara mare și de o echipă de organizare și suport pe măsură. Deoarece prefer spații alternative, în acest sens totul ține mai mult de imaginație, practic face parte din expresia artistică să adaptezi un spațiu la un eveniment. Dar consider că Timișoara poate beneficia din câteva spații noi care să permită formule variate de evenimente.
R: Dacă ai putea schimba ceva în Timișoara, ce ar fi?
D.D: Și mai mult spațiu verde și dezvoltarea unui circuit pentru a explora cu ușurință Timișoara pe verticală, incluzând spații pentru evenimente. Să existe și o verticalitate a orașului, să poți privi orașul de sus.
Link-uri THY VEILS:
- Pagina oficială : http://www.thyveils.com
- Facebook: http://www.thyveils.com
- Instagram: http://www.instagram.com/thyveils
- YouTube: http://www.youtube.com/thyveilsofficial
- Spotify: http://open.spotify.com/artist/4NRofMi8syuXBhYmwSJl6M
Citiți principiile noastre de moderare aici!