Dacă e vreun sâmbure de crezut în legendele cu spiriduşi, atunci se poate spune că artiştii irlandezi au găsit în România ulcica plină cu aur din poveste: la un tarif maximal al biletelor de 200 de lei, sala Filarmonicii Banatul a fost arhiplină luni seara, la spectacolul Rhytm of the Dance al Companiei Naţionale de Dansuri a Irlandei.
Într-o atmosferă literalmente incandescentă, spectacolul coregrafei Doireann Carney a captivat prin diversitate, fantezie şi forţe artistice: dansuri irlandeze într-un ritm ameţitor şi o sincronizare uluitoare, adevărate dueluri step între artişti, o mică orchestră şi solişti vocali cu cântece duioase, un charleston american, multe poveşti translate coregrafic şi o adevărată paradă a rochiţelor scurte şi multicolore i-au stârnit pe timişoreni, care au aplaudat în ritm şi şi-au chiuit vehement încântarea. La DVD-urile puse în vânzare în foaierul Capitol s-a fãcut repede coadă şi mulţi spectatori s-au înghesuit, după spectacol, la vânat autografe.
În acest an, turneul Companiei Naţionale de Dansuri a Irlandei în România cuprinde opt oraşe, multe dintre ele alese chiar la cererea publicului. Evenimentul a deschis campania naţională „Artă contra drog”, lansată de Asociaţia Culturală Dracula. Spectacolele Rhythm of the Dance au fost urmărite de peste 5 milioane de spectatori din peste 33 de ţări, declară producătorii săi.
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!