Începând de joi, 19 mai, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara distribuie aceste tichete de vaccinare, după cum urmează:
- Serviciul beneficii sociale, bulevardul Regele Carol I nr 10 – de luni până vineri, între orele 8-18
- Centrul de recuperare Podul Lung, strada Cornelia Sălcianu nr. 17 – de luni până vineri, între orele 8-18
- Complexul de servicii Sfântul Nicolae, strada Platanilor 2 – de luni până vineri, între orele 8-16
- Centrul de incluziune socială, strada Cernăianu 31 – de luni până vineri, între orele 8-16
Persoanele imobilizate din Timișoara care au fost vaccinate la domiciliu de echipele mobile vor primi acasă tichetele de masă cuvenite. Acestea le vor fi aduse de angajați ai DASMT. Primăriile din județ trebuie să apeleze la serviciul de asistență socială pentru a ridica tichetele de masă.
„Tichetele de masă se vor distribui doar titularilor acestora, personal, pe baza cărții de identitate în original și a adeverinței de vaccinare. Pentru cei care nu dețin adeverința de vaccinare, aceasta poate fi descărcată de la www.adulti.renv.ro. Pentru beneficiarii acestor tichete, care au domiciliu în județul Timiș și care au fost vaccinați prin echipele mobile, primăriile de care aparțin sunt rugate de urgență să apeleze Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara la numărul de telefon 0356.416.050 pentru a programa ridicarea lor nominală prin reprezentant și a le distribui destinatarilor”, anunță cei de la DASTM.
Atenție! Tichetele se pot ridica în șase luni de la data vaccinării cu schema completă. În caz contrar, acestea expiră.
Tichete de masă se mai pot ridica în continuare de la cele trei centre rămase deschise în județ:
- Spitalul Județean (Pfizer, Johnson): L-V 14-20
- Spital Sânnicolau Mare (Pfizer): L-V 8-15
- Spital Făget (Pfizer, Moderna): L-D 10-16
Trimite articolul
XIn continuare considerati ca publicarea listei efectelor adverse ale acestui “ser” nu este stire de luat in seama… Comunistilor
-
Gataia!
Tichetul pentru ultima.masa inainte de vizita la cardiolog…lol.