Înscrierile pentru comercializarea de flori sau alte produse specifice zilei de 8 Martie în Timișoara vor începe luni, 26 februarie. Documentele vor putea fi depuse numai online, dar la Camera 12 vor fi oferite servicii de consultanță pentru cei care nu se descurcă. Florile și aranjamentele vor putea fi vândute între 5 și 8 martie.
„Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 8 martie, toţi cei interesaţi de activităţi comerciale ocazionale specifice zilei de 8 martie (flori de sezon, aranjamente florale) trebuie să transmită o solicitare la Primăria Municipiului Timișoara, în vederea obţinerii avizului de comercializare. Înregistrarea cererilor se va face în perioada 26.02.2024 – 28.02.2024 în sistem online.
Pentru înscriere, solicitanții trebuie să își creeze un cont cu numărul de telefon, pe cont.primariatm.ro, completând corect toate datele personale. Pentru cei interesați, care au nevoie de îndrumări în vederea înregistrării, la camera 12 se oferă servicii de consiliere”, transmit reprezentanții primăriei.
Aceeași platformă a fost folosită și de comercianții de mărțișoare. Între 19 și 21 februarie, au fost depuse 456 de astfel de cereri. Aceste produse vor putea fi vândute între 26 februarie și 3 martie.
Acte necesare, locații, taxe, obligații și amenzi
Cei care doresc să se înscrie trebuie să depună următoarele documente:
• cerere tip disponibilă pe www.primariatm.ro la secţiunea Formulare Online – Activităţi Comerciale;
• copie buletin de identitate, carte de identitate;
• copie atestat de producător flori și carnet de comercializare, în termen de valabilitate;
• copie Certificat Unic de Înregistrare și certificat constatator obținut de la ORC cu activități desfășurate în afara sediului social sau la beneficiari (terți) având autorizat cod CAEN privind comercializarea florilor.
Comercializarea produselor se va face în perioada 5 – 8 martie, în următoarele locaţii:
• Piaţa Libertăţii;
• Str. Mărăşeşti (de la str. Brediceanu spre Str. Gheorghe Dima);
• Ceas Floral-Bdul Proclamația de la Timișoara – platou;
• Piaţa A.Mocioni – platou Profi;
• B-dul. Regele Carol I ( de la str. Gen.I.Dragalina până la I.Vacarescu, partea dreaptă);
• Piaţa Nicolae Bălcescu ( platou Profi-cofetăria Verona);
• B-dul. Dâmboviţa – platou (vis-à-vis de restaurant Nora);
• Calea Sagului colţ cu Str. Ana Ipătescu;
• Platou Şcoala Generală Nr. 30;
• Calea Buziaşului – platou Profi;
• Str. S. Bărnuţiu – Calea Dorobanţilor (zona Modern);
• Str. Sf. Ap.Petru şi Pavel colț cu Str. Sever Bocu;
• Calea Torontalului – platou;
• Str. Circumvalaţiunii colţ cu Ghe. Lazar (platou Lensa);
• Str. Gheorghe Lazăr colţ cu B-dul Cetăţii – platou Profi;
• Calea Martirilor nr.60 (platou Kaola).
„Achitarea taxei de autorizare pentru spațiul de 2mp, în valoare de 83 lei și taxa de ocupare a domeniului public – 3 lei mp/zi pentru Piaţa Libertăţii, Ceas Floral, Str. Mărăşeşti, respectiv 2 lei/mp/zi pentru restul orașului, se va face anticipat pe toată perioada de autorizare aprobată, la momentul înregistrării cererii on-line, fără posibilitatea restituirii acestor taxe. respectând pașii solicitați de operatorul de plăţi, cu condiția prezentării unui card valabil. Plata locului rezervat va putea fi efectuată timp de 4 ore din momentul rezervării, după expirarea termenului rezervarea fiind anulată automat”, precizează reprezentanții primăriei în legătură cu taxele.
Comercianții au de îndeplinit și câteva obligații: deţinerea la locul de vânzare a avizului pentru desfăşurarea comerţului stradal, eliberat de Serviciul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate și a dovezii de achitare a taxei de ocupare a domeniului public, iar documentul de identitate al vânzătorului să coincidă cu identitatea persoanei menţionate în aviz.
„Încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare atrage sancţiunea contravenţională şi retragerea avizului. Salubrizarea permanentă a amplasamentului ocupat este obligatorie, încălcarea acestei prevederi ducând la retragerea avizului. Cedarea dreptului de folosinţă a amplasamentului de către deţinătorul avizului altei persoane duce la retragerea avizului şi sancţionarea contravenţională a faptei. Operatorii economici au obligaţia de a nu comercializa alte produse decât cele menţionate în aviz și de a respecta toate măsurile fiscale prevăzute de legislaţia în vigoare”, mai atrag atenția reprezentanții primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!