Potrivit directorului general al RATT, Ioan Goia, tarifele la abonamente ar urma să fie indexate cu rata inflaţiei, creşterea urmând să fie resimţită îndeosebi de călătorii care circulă pe bază de bilet.
Şeful RATT spune că această majorare nu are nimic de-a face cu faptul că se vor reabilita vechile tramvaie, el motivând faptul că, la Timişoara, faţă de alte regii din ţară, nu s-a umblat de ani buni la tarife.
„Nu vor crește tarifele pe noile tramvaie reabilitate, dar vom crește și noi tarifele, că din 2008 ținem abonamentele neschimbate și probabil cu inflația vom încerca şi noi de acum înainte, la fel ca şi celelalte regii din țară, să indexăm aceste tarife. Vedem ce ne comunică Institutul Național de Statistică și vom crește tarifele cu indicele de inflație, începând de anul viitor. Este vorba de o creștere nesemnificativă probabil. Vom vedea dacă doar la abonamente, pentru că noi am mers de obicei pe politica de a fideliza călătorul pe abonament, să nu-l modificăm, şi tot timpul am ridicat prețul la bilete. Dacă şi acum o să hotărâm că pe bilet mergem, şi păstrăm abonamentul, pentru că abonatul e abonat, este clientul nostru plăteşte la început de lună, circulă cum circulă…. la bilete o să umblăm”, a declarat Goia.
Oricum, orice majorare de tarif trebuie să fie aprobată în Consiliul Local Timişoara.
În prezent, un bilet cu o călătorie costă 2 lei, pentru un bilet pe linia expres se plăteşte 2,5 lei, iar o legitimaţie de călătorie pe o zi este 10 lei. Tarifele la bilete au fost ultima dată majorate în anul 2010.
Citiți principiile noastre de moderare aici!