Marţi, la Bastionul Theresia, Muzeul Banatului a anunţat că cele mai importante vestigii arheologice descoperite în centrul Timişoarei vor fi expuse în premieră. În context, coordonatorii cercetărilor arheologice au demontat , punctual, cu documente şi argumente, acuzele care li se aduc privind prelungirea nejustificată a şantierelor, în detrimentul oraşului.
„Cercetarea arheologică din Piaţa Unirii s-a încheiat în 16 august 2014. În 18 august, am predat oficial lucrarea executantului, în faţa reprezentanţilor Primăriei Timişoara”, a declarat Alexandru Szentmiklosi, coordonatorul cercetării.
Arheologul a adus ca dovadă raportul său de cercetare, trei tomuri grele însumând 910 pagini, pe baza cărora Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională de Arheologie a emis avizul de descărcare arheologică.
„De ce de atunci până astăzi nu au avansat lucrările, nu suntem în măsură să spunem noi. Cert este că mutarea pământului de colo-colo, cu utilaje grele, afectează situl”, mai afirmă Szentmiklosi.
În acest moment însă, arheologii aşteaptă avizul pentru o nouă cercetare.
„În data de 1 octombrie 2014, Victor Bunoiu, arheologul Direcției pentru Cultură Timiș, ne-a solicitat să constatăm că o decapare efectuată de constructor a afectat grav zidul Cetății, pe latura de vest a Pieței Unirii, practic au ras o bucată de zid. În 2 octombrie am făcut memoriul de constatare. Din 15 octombrie, așteptăm avizul Ministerului Culturii pentru a deschide acolo un nou șantier, un aviz care nu a venit până astăzi. Subliniez: este vorba de o nouă cercetare, pentru a obține avizul de descărcare arheologică într-o zonă pentru care inițial nu am fost solicitați, practic de 150 m pătrați. Nu noi dorim să săpăm acolo, ci suntem solicitați, pentru că legea o cere. Însă trebuie știut că vorbim despre patrimoniu arheologic național într-un sit de clasa A. Până acum, în Piața Unirii s-au cercetat cca 800 de complexe arheologice, la o adâncime de până la 5 m. Am și eu o nelămurire: dacă acest proiect de reabilitare a început în 2011, de ce oare s-a cerut descărcarea arheologică abia în 2013?”, a subliniat arheologul.
El dă asigurări că în ziua când va veni, de la Ministerul Culturii, avizul, va începe cercetare și se va derula în cel mai scurt timp posibil.
La întrunire a fost prezent și Aron Andreas, președintele Asociației Piața Unirii, care a afirmat că aproape 70% dintre cei care aveau afaceri în zonă au fost nevoiți să închidă, iar pentru ceilalți prelungirea lucrărilor este egal cu falimentul. În cele din urmă, Andreas s-a declarat lămurit și mulțumit de explicațiile arheologilor.
Poveste fără sfârșit și în Piața Sf. Gheorghe
Situația este similară și în Piața Sf. Gheorghe, unde solicitările pentru șantierele arheologice au venit rând pe rând.
„În Piața Sf. Gheorghe cercetările arheologice au început în 2 decembrie 2013 și s-au încheiat în 15 februarie 2014. A fost primul șantier care s-a deschis și primul în care s-a finalizat cercetarea. În august, am fost din nou solicitați să deschidem șantier, pe motiv că lucrările afectează o latură a pieței despre care pare-se că nu se știa. Am realizat, în 3 săptămâni, și această cercetare. În noiembrie anul acesta din nou am fost solicitați pentru cercetare, tot pe motiv că lucrările afectează o altă porțiune a sitului. Aceste bâlbâieli în proiectare sau în executare duc la situația de a tot deschide șantiere arheologice noi și toate întârzierile proiectului se pun astfel în cârca arheologilor”, afirmă prof.dr. Florin Drașovean, coordonatorul cercetării.
Între timp, profesorul Drașovean a înaintat mai multe memorii autorităților, cerând măsuri urgente de conservare a vestigiilor descoperite, însă n-a existat nicio reacție.
„Dacă mai trece și iarna astfel peste zidul Moscheii Sultanului Învingător, va dispărea complet”, avertizează arheologul.
„Un lucru e sigur: avem toată disponibilitatea, arheologii răspund în regim de urgență solicitărilor, însă nu vom încălca legea, nu ne vom abate nici cu o virgulă de la lege”, a concluzionat Claudiu Ilaș, noul director al Muzeului Banatul.
În cazul în care un raport al arheologilor este respins, neacordându-se avizele de descărcare arheologică, sau se distrug vestigii din neglijența celui care a coordonat cercetările, arheologul poate fi amendat cu până la 50.000 de lei, având și răspundere penală.
UPDATE. Primarul Nicolae Robu spune că nu se poate lucra pe porţiuni, câtă vreme nu se termină complet cu cercetările arheologice.
În plus, edilul afirmă că nu se poate lucra simultan pe toate străzile şi în toate pieţele cuprinse în proiectul de reabilitare, care până la urmă este în grafic.
„Nu se poate lucra așa pe porţiuni. Arheologii au cerut încă două luni acum pentru Piaţa Unirii. Nu putem lucra aşa… Când deschizi un şantier, faci lucrarea, nu putem să tot dislocăm muncitorii… Nimeni nu poate prevedea, de la început, ce fel de cercetări sunt necesare. Există obligaţia ca atunci când se descoperă ceva, când se sapă, să fie sesizaţi arheologii. Problema este în cât timp şi cu ce forţe se fac aceste cercetări arheologice. Dacă ar fi o cercetare mai puternică, s-ar avansa mai repede. În decembrie se împlineşte un an de când se tot fac cercetări, durează prea mult această cercetare. Dacă ar fi mai mulţi sau s-ar lucra mai mult, ar merge mai repede. În Piaţa Sfântul Gheorghe s-a tot lucrat, este gata, dar nu este gata totul… Frontul este foarte larg. Nimeni nu are pretenţia ca cineva să se lucreze simultan pe toate cele zece străzi şi în toate cele patru pieţe. Noi stăm foarte bine la ora actuală, proiectul trebuie finalizat în vara anului viitor. Trebuie să se încheie complet cercetările arheologice”, ne-a declarat Robu.
Articole pe aceeași temă:
Reincep sapaturile arheologice in Piata Sf. Gheorghe din Timisoara
Reabilitarea zonei Cetate – in reproiectare dupa mai bine de jumatate de an de santier
Citiți principiile noastre de moderare aici!