Şi, dacă eşti în căutarea unei destinaţii turistice care să-ți ofere posibilităţi de distracţie şi relaxare variate şi pentru întreaga familie, ia în considerare oferta de vacanţe şi sejururi cu avionul în Republica Dominicană! Nu există locaţie mai potrivită pentru concediul tău şi pentru o aventură de vacanţă într-un paradis tropical! Republica Dominicană oferă turiştilor tot ce şi-ar putea dori şi nu vei fi dezamăgit!
Iată de ce merită să alegi Republica Dominicană pentru viitorul tău concediu!
Vei găsi facilităţi de distracţie variate şi pentru întreaga familie
Practic, nu există nicio şansă ca cineva să se plictisească în Republica Dominicană. Familiile cu copii dornice de aventura pot alege să se bucure de plaje şi de apele calde, în parcul de aventura Ocean World pot înota cu delfinii sau cu leii de mare, pot încerca o partidă de paintball la Bavaro Adventure Park sau una de karting la Fun City Action Park.
Poţi vedea spectacolul oferit de balenele cu cocoaşă
Dacă ajungi în Republica Dominicană în perioada decembrie – martie, ai nimerit în sezonul turistic de vârf şi, totodată, vei putea vedea spectacolul incredibil al balenelor cu cocoaşă! Este un moment plin de grandoare şi graţie la care participă mii de balene cu cocoaşă pentru a-şi alege partenerii. Pentru fotografi, acesta este un eveniment care nu trebuie ratat, iar pentru copii este o lecţie incredibilă despre frumuseţea naturii.
Poţi alege o aventură în junglă
Republica Dominicană este o locaţie incredibilă de vacanţă pentru cei care iubesc natura! Aici, pe lângă plajele incredibile şi apele calde, te vei putea bucura de păduri tropicale, de munţi şi cascade. Şi, dacă vrei ceva mai incitant, poţi alege raftingul pe Rio Yaque del Norte care străbate maiestuos superbe canioane, poţi călări prin pădurea tropicală sau poţi zbura peste vârfurile copacilor cu Zipline Samana Treetop – o tiroliană lungă de peste 365 m!
Te poţi bucura de sporturi nautice
Căutătorii de momente incitante şi aventuroase se pot distra şi pe apă! Majoritatea hotelurilor oferă turiştilor facilitatea de a practica diverse sporturi nautice, de la plimbarea cu banana şi caiacul, până la kitesurfing şi windsurfing! Cunoscută pentru apele calde, vânturile puternice şi constante şi nisipurile albe ale Marii Caraibelor şi ale părţii de nord a Oceanului Atlantic, Republica Dominicană este locaţia ideală pentru cei pasionaţi de sporturile nautice, începători sau avansaţi!
Te poţi bucura de plaje superbe
Cei 1.300 km de coastă ale Republicii Dominicane sunt o garanţie că orice turist va găsi plaja visurilor sale! Unele sunt lângă sate pescăreşti pitoreşti, altele în golfuri incredibile bântuite odinioară de piraţi! Sau, poţi opta pentru dunele sălbatice care îmbrăţişează coastă pe toată lungimea ei. Cele mai populare, însă, sunt plajele cu nisip alb, cu palmieri şi cu apă limpede şi cristalină, ideală pentru înot şi snorkeling.
Poţi vizita cascade
Republica Dominicană este o ţară care se poate mândri cu o serie fascinantă de căderi de apă şi piscine naturale săpate în stâncă! Dacă eşti iubitor de natură, vizitarea acestora este obligatorie! Trebuie să treci pe lista ta de activităţi de vacanţă un tur al celor 27 de cascade şi să te pregăteşti pentru o experienţă incredibilă!
Te vei bucura de petreceri şi muzică la tot pasul
Se poate spune că în Republica Dominicană muzica şi petrecerile sunt la tot pasul. Barurile, magazinele, străzile – toate pulsează de ritmurile tradiţionale! Aici te vei putea desfăta cu muzica latină la pian, tobe africane şi diverse instrumente tradiţionale şi poţi participa la carnavale, concerte şi festivaluri în orice perioadă a anului!
Citiți principiile noastre de moderare aici!