Unul dintre cele mai importante proiecte ale Primăriei Timișoara pentru Axa 4 se referă la achiziția de tramvaie noi. Planurile erau să fie cumpărate 40 de garnituri noi, dar oficialii PMT au fost nevoiți să modifice documentația pentru 16 tramvaie noi, după ce proiectul a fost respins de trei ori. Proiect care s-a născut oricum destul de greu și pentru care Primăria Timișoara avea un studiu de oportunitate adoptat în Consiliul Local Timișoara încă din decembrie 2017.
STPT are un „parc circulant din aproximativ 60 de tramvaie”, din care jumătate rămâne învechit după reabilitarea garniturilor vechi, așa că reprezentanții primăriei vor să obțină fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Aproape 56 de milioane de euro are disponibili Timișoara pe Axa 4, iar termenul limită pentru depunerea proiectelor este 31 decembrie 2018. Administrația Robu n-a depus încă niciun proiect pe Axa prioritară 4 pentru fonduri europene.
Potrivit hotărârii de consiliu local prin care a fost adoptat studiul de oportunitate, „tramvaiele vechi din flota operatorului nu sunt accesibile, sunt dificil de operat și necesită mentenanță preventivă costisitoare, motoarele diesel nu corespund normelor recente de poluare Euro, în timp ce troleibuzele și tramvaiele au echipament de tracțiune rezistiv ineficient”.
„Proiectul propune achiziționarea de tramvaie multi-articulate lungi cu podea joasă. (…) Tramvaiele avute în vedere sunt vehicule care să asigure o capacitate de transport de peste 200 de călători, echivalentul soluției actuale de vagon motor ce tractează o remorcă de dimensiuni similare. Prețul unui astfel de tramvai este în mod obișnuit de aproximativ 2,5 euro/buc, asigurând o capacitate de transport dublă față de tramvaiele Armonia de exemplu, și o durată de serviciu de până la trei ori mai mare. Experiența din exploatarea tramvaielor arată un inconvenient major legat de lipsa autonomiei de deplasare a vehiculelor în situația unor incidente de circulație. Înlăturarea acestor neajunsuri în activitatea de exploatare trebuie oferită de o soluție tehnică modernă prin care să existe condițiile de deplasare automată a tramvaielor”, se arată în HCL.
Tot în studiul adoptat de consilierii locali scrie că „din punct de vedere al confortului călătorilor și al vitezei de transport, modernizarea parcului vechi de tramvaie rămas (diversitatea de tipuri) nu este indicată în condițiile păstrării apriori a înălțimii inițiale ale podelei tramvaielor”, explicându-se că „tramvaiele GT4 au podeaua la aproximativ 80cm față de suprafața șinei, față de 32-36cm la tramvaiele noi”.
Pentru studiul de oportunitate aprobat de consiliul local încă din decembrie 2017, primarul Nicolae Robu și șeful Direcției Edilitare din primărie, Culiță Chiș, au cerut „un punct de vedere” de la ADR Vest. Și bine au făcut. Pentru că ADR Vest a găsit o sumedenie de nereguli.
Studiul transmis de specialiștii Societății de Transport Public Timișoara n-a fost întocmit cum trebuie, astfel că cei de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au făcut mai multe recomandări cu privire la conținutul studiului de oportunitate.
Recomandările s-au cerut în 12 martie 2018, dar aleșii locali au adoptat studiul modificat abia în 25 septembrie. Deci, după ce documentația primăriei a fost respinsă de trei ori…
Chiar înainte să fie aprobat studiul modificat, primarul Nicolae Robu anunța că municipalitatea nu mai cumpără, așa cum era planul, 40 de tramvaie noi cu bani de la UE, proiectul depus de PMT fiind respins de trei ori, așa că s-au făcut modificări și vor fi cumpărate doar 16.
„Din păcate, ni s-a respins documentația de trei ori până acum, cu un proiect mare care cuprindea, în intenția noastră inițială, și un contract-cadru de achiziție a 1 până la 40 de tramvaie mari, la un nivel de preț undeva între două, trei milioane de euro (…) După ce am văzut că ni s-a respins de trei ori, am revenit. Am semnat caietul de sarcini revizuit și sperăm că așa ni se va publica, pe varianta de achiziție a 16 tramvaie, cu posibilități de suplimentare, dacă fondurile ne vor permite. (…) Autoritatea de management nu agreează contractele cadru, spunând că ofertanții trebuie să aibă certitudine că se vor comanda acele lucruri care fac obiectul licitației. Ne-am mirat și noi că ni s-a respins. S-au aprobat contracte cadru prin alte părți, ne-am mirat, dar în fine, am renunțat tocmai ca să nu riscăm să nu ne încadrăm în termene și mergem pe o asumare a achiziției de 16 tramvaie. Este o cifră fixă. Nu știm dacă ne încadrăm. Dacă e cu trei milioane de euro un tramvai, nu ne încadrăm, că sunt și altele de făcut”, spunea primarul în 20 septembrie.
ADR Vest a avut o listă lungă de… recomandări
Ce-au cerut cei de la ADR Vest? Modificări la scurta prezentare privind situația existentă, din care să rezulte necesitatea investiției; tabele, hărți, grafice, planșe desenate, fotografii care să expliciteze situația existentă și necesitatea investiției; deficiențele majore ale situației privind necesarul de dezvoltare a zonei; prognoze pe termen mediu și lung, precum și încadrarea obiectivului în politicile de investiții generale, sectoriale sau regionale și mai multe acte legislative. De altfel, s-au cerut modificări și cu privire la „scenarii, caracteristici tehnice minimale, stabilirea numărului, strategia de întreținere, valoarea totală”.
„Ar fi utilă o introducere referitoare la sistemul de transport public din Timișoara: modurile de transport existente, hărți ale rețelei de transport (în special a sistemului de transport cu tramvaiul), insistându-se pe linii funcționale și linii nefuncționale, având în vedere că pe parcursul documentului sunt câteva inadvertențe cu privire la acest număr: 9 linii – pagina 3, 10 linii pagina 12), sistemul de operare (o scurtă istorie a companiei de transport)”, este una dintre recomandările ADR Vest.
O alta se referă la o prezentare a indicatorilor de transport. Cei de la ADR Vest au remarcat că ponderile prezentate într-un tabel din studiu nu permit identificarea unor concluzii, în lipsa unor valori absolute. „De exemplu, informația referitoare la faptul că 51% din totalul călătoriilor efectuate prin STPT se desfășoară cu tramvaiul nu se regăsește în tabel”, mai scrie în adresa trimisă de ADR Vest.
Pentru a se fundamenta numărul de vehicule necesar a fi achiziționate, cei de la ADR Vest au solicitat administrației publice locale să treacă în studiul de oportunitate privind achiziția de tramvaie noi și informații despre pasageri, cum ar fi fluxul de pasageri pe ore, pe ore de vârf, pe linii, cererea maximă de vehicule într-o zi. S-a recomandat să se treacă informații și despre sistemul de management al traficului și cum poate el prioritiza transportul public.
Oficialii STPT nu au trecut în studiu nicio prognoză pe termen mediu și lung, nici măcar referitoare la numărul de călători, așa că și aceasta a fost una dintre cerințele ADR Vest. Specialiștii agenției le-au dat mură-n gură celor de la STPT și de la primărie, cu exemple clare.
„Plecând de la date interne de la nivel de operator, recomandăm generarea de prognoze referitoare la: infrastructură – de exemplu, avem 10 km de linie modernizați, pe termen mediu estimăm că vom avea 20, iar pe termen lung 40; material rulant – de exemplu, avem 30 de Armonia, vom avea pe termen mediu încă 10 tramvaie noi, iar pe termen lung 40); călători – de exemplu avem 61 de milioane în 2016, vom avea 100 milioane în 2020, respectiv 120 milioane în 2030); prognoze în termeni beneficiu – economie de energie, creșterea numărului de pasageri și renunțarea la mașina personală, reducerea de C02, etc; se pot imagina două scenarii: cel existent (se alocă aceiași bani pentru infrastructură sau material rulant) sau unul de dorit. Astfel se poate justifica investiția”, se mai arată în adresa ADR Vest.
În ceea ce privește oportunitatea investiției, specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Vest spun că „nu se regăsește o justificare a costului de 2,5 milioane de euro per tramvai (prin oferte de preț/studiu de piață” și, mai mult, că „numărul de 40 de tramvaie propuse pentru achiziție nu este suficient justificat”.
Nu se regăsesc nici informații care să fundamenteze creșterea vitezei comerciale, iar costul energiei folosite în transportul public cu tramvaiele, pentru a se putea justifica valoarea de 1,1 milioane lei/an, ar trebui să se regăsească informații despre consumul actual de energie, consumul prognozat și diferențele.
În documentație nu era scris nici măcar justificarea cheltuielilor eligibile, se mai înțelege din adresa ADR Vest, dar nici măcar o listă cu legislația ce reglementează transportul public de călători. Deși în studiul de oportunitate a fost propusă o perioadă de achiziționare a tramvaielor de opt ani, nu s-a prezentat un plan anual de achiziționare.
Robu: Noi știm să facem proiecte, nu suntem iresponsabili să riscăm
Vă reamintim, conform planificării, proiectele pe Axa 4, mobilitate urbană, POR, trebuie depuse până în 31 decembrie 2018. Primăria nu a depus niciunul, dar lucrează la ele. Edilul-șef spune că nu este în pericol să piardă vreun ban, pentru că specialiștii municipalității știu cu exactitate ce trebuie să facă.
Întrebat dacă este mulțumit de cum s-au mișcat lucrurile în primărie, primarul Nicolae Robu a răspuns că nimeni nu este iresponsabil să riște pierderea banilor europeni.
„Nu suntem iresponsabili să riscăm. Până la urmă, știm ce vrem să facem cu acest oraș și știm ce că vom putea duce la bun sfârșit. Ceea ce este cu risc mult mai mic de eșec, pretabil la implementare pe fonduri europene, mergem pe fonduri europene, aplicăm acolo. Nu aplicăm după criteriul care proiect este mai mare. Nu, ci după criteriul care are șanse mai mari de reușită pe regimul respectiv de finanțare. Lăsați-ne pe noi să decidem, că noi răspundem, ce se face pe fonduri europene și ce se face pe venituri proprii. Noi mergem la punct ochit, punct lovit, am implementat cu succes 35 de proiecte din 35. Nu ne aventurăm cu lucruri care comportă riscuri. (…) Noi avem un portofoliu larg de proiecte pentru oraș și atunci decidem pe care le facem pe buget local sau pe alte surse de finanțare. Sunt posibile și surse de finanțare pe care nu le știm astăzi (…) Noi știm să facem proiecte”, ne explica, zilele trecute, primarul Timișoarei.
La Oradea, de exemplu, situația este alta. Primăria Oradea, condusă de liberalul Ilie Bolojan, a depus încă din luna aprilie un proiect de finanțare pentru cumpărarea de tramvaie. Întrebat de ce totuși la Oradea funcționarii din primărie s-au mișcat mai repede decât cei de aici și cum analizează el ritmul de lucru din PMT, Robu a devenit irascibil.
„Nu știu. Fiecare cu socoteala proprie. Nu știu, pe mine nu mă preocupă niciun fel de comparație. Și eu pot să vă spun arătați-mi trei pasaje! E o prostie fără seamăn, văd că acum este la modă să facem comparație. Fiecare își are plusurile și minusurile sale. Nu ne lăudăm cu aceleași lucruri fiecare. Sunt foarte mulți primari și foarte multe administrații publice în țara asta care își fac datoria, dar nu înseamnă că toți face același lucru. Unii cu unele, alții cu altele”, a răspuns Robu.
În luna aprilie, Primăria Oradea a depus la finanțare un proiect de achiziție de tramvaie în valoare totală de 88,8 milioane de lei, pentru cumpărarea a zece tramvaie noi, cu o valoare estimată de 1,6 milioane de euro fără TVA/tramvai. A fost demarată și procedura de achiziție publică a tramvaielor, transmitea, în aprilie, Primăria Oradea. Pe Axa 4.1, Oradea are rezervată suma de 29,36 milioane de euro.
Zilele trecute, Robu anunța că s-a lansat Patrulaterala Vestului, o colaborare între primarul Timișoarei și cei din Oradea, Cluj-Napoca și Arad, colaborare menită să atragă fonduri din toată lumea pentru proiecte majore.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2113420″]
[related-post post_id=”2118424″]
[related-post post_id=”2074819″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!