Aşa cum anunţa, recent, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, viceprimarul social-democrat al Timişoarei, Traian Stoia, a participat la conferinţa de presă de final de an pentru a retracta cele spuse despre primarul Nicolae Robu. De retractat, însă, nu a prea fost vorba, Stoia preferând să se concentreze pe „relaţia foarte corectă” pe care o are, în ultima lună, cu primarul Robu.
„Relaţia pe care o avem de o lună de zile eu o caracterizez ca foarte corectă şi sunt bucuros să vă spun că domnul Robu a manifestat o mare preocupare de a comunica direct cu mine. Orice problemă o am, o pot discuta direct cu domnul primar. Şi, în altă ordine de idei, vreau să spun că dânsul a fost de acord să participe alături de mine la campania de stabilire a unor îndreptări de situaţii absolut ilegale. N-am crezut niciodată că domnul Robu va fi de acord să participe la această campanie. Iată, minunea s-a întâmplat! De câteva săptămâni e foarte interesat de ce s-a întâmplat în trecut în Timişoara. Am semnat primul material în comun, o plângere penală pe o succesiune vacantă”, a afirmat Stoia.
Stoia a precizat că unul din principalele motive care a stat la baza discordiei dintre el şi primarul Nicolae Robu a fost faptul că, în trecut, comunicau prin intermediari.
„Pe o construcţie dificilă cum este USL-ul trebuie să existe o comunicare corectă, directă şi fără subterfugii. Comunicarea directă dă mare avantaje şi evită o serie de greşeli care apar atunci când se discută prin intermediari. În spiritul Crăciunului, trebuie să aveţi încredere în ce am spus. Sunt sigur că şi domnul Robu vă va confirma ce v-am spus. (…) Una dintre probleme a fost comunicarea directă. E una când ai de transmis cuiva ceva şi îl chemi şi altceva când vine un secretar, o secretară, un consilier şi transmite nişte sarcini care pot fi interpretate într-un anumit fel”, a mai spus Stoia.
Întrebat de jurnalişti cine este acel secretar sau secretară care îi transmitea ordinele primarului, Stoia nu a mai apucat să răspundă, deoarece în sală a intrat un grup de colindători, dar a mimat greblarea, indicând-o pe consiliera primarului, Sanda Greblă.
UPDATE. A retractat mai mult Bojin decât Stoia! Dacă în conferinţa de presă pe care a susţinut-o joi Stoia n-a prea fost vorba de retractări, reprezentanţii PSD Timiş au transmis ulterior un comunicat cu privire la retractări.
Totodată, social-democraţii îşi manifestă, încă o dată, susţinerea totală faţă de viceprimarul Traian Stoia, după ce primarul liberal Nicolae Robu le-a solicitat public să-i retragă acestuia sprijinul politic, la începutul lunii trecute.
„Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş s-a reunit astăzi în ultima şedinţă din acest an. În cadrul acestei întâlniri, liderii PSD Timiş şi-au exprimat din nou susţinerea totală faţă de viceprimarul Traian Stoia, considerându-se, în urma unei analize, că activitatea edilului a fost una foarte bună. De asemenea, viceprimarul Traian Stoia ţine să precizeze că are o relaţie de colaborare foarte bună cu primarul Nicolae Robu şi că au deschis canale de comunicare care au rezolvat problemele din trecut, toată activitatea fiind concentrată pe bunul mers al oraşului şi al cetăţenilor Timişoarei. Având în vedere înţelegerea semnată de conducerea USL, se retractează eventualele expresii care pot aduce prejudicii de imagine părţilor”, se arată în comunicatul de presă semnat de liderul PSD Timiş, Titu Bojin, şi de vicele Traian Stoia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!