Cinefilii din orașul de pe Bega sunt așteptați luni, 2 noiembrie, de la ora 19, la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, pentru a se bucura de pelicula „Lumea e a mea”, regizată de Nicolae Constantin Tănase. Premiera din capitala Banatului va fi una de gală, iar la eveniment vor participa atât regizorul, cât și actrițele Ana Maria Guran, Oana Rusu și Ana Vatamanu.
„Lumea e a mea” este o dramă despre generația 2000. În prim plan se află Larisa (Ana Maria Guran), o adolescentă ca oricare alta, care trăiește în Constanța. Tânăra are așteptări mari de la viață și își dorește bani, respect, influență și popularitate. Acum, pentru că este îndrăgostită, este dispusă să facă orice pentru a-și atinge țelurile.
„Lumea e a mea a pornit ca un scenariu de licență al scenaristei Raluca Mănescu, cu care am lucrat la toate scurtmetrajele de până acum. Inițial, povestea urmărea trei adolescente şi prietenia lor, şi mi-a plăcut emoția şi energia pe care o dezvoltau personajele şi situatiile în care erau puse fetele. Am crezut că e necesar un film despre maturizare în peisajul românesc, un film care să vorbească despre adolescenții de azi fără să îi judece. Nu am vrut să fac un film social, unul care să descrie o realitate cotidiană şi să rămână distant, ci am vrut să pătrund cât se poate de mult în intimitatea acestor fete, să le descopăr dorințele şi visele, să le înțeleg fiecare decizie”, spune Tănase.
Premiera oficială a filmului a avut loc la TIFF 2015, unde a câștigat premiul de debut în Zilele Filmului Românesc. De asemenea, pelicula a primit mențiunea specială în cadrul festivalului de film de la Karlovy Vary și trofeul Anonimul la Festivalul cu același nume, din Sântu Gheorghe.
Biletele sunt disponibile la Filarmonica “Banatul” luni, miercuri și vineri, între orele 14.30 și 19.00, iar marți și joi între 10.00 și 13.30. De asemenea, biletele pot fi achiziționate și online.
Video: Youtube/TransilvaniaFilmRO
Citiți principiile noastre de moderare aici!