Casieriile Enel Energie vor fi închise vineri, urmând ca activitatea să fie reluată conform programului obişnuit de lucru luni, în 23 iulie. „Această măsură survine ca urmare a desemnării Zilei Energeticianului (20 iulie) ca zi liberă, potrivit acordului semnat cu sindicatele din sistemul energetic şi a prevederilor contractului colectiv de muncă. Ziua Energeticianului este de altfel şi una dintre puţinele sărbători păstrate şi respectate în rândul breslelor din România”, spun reprezentanţii Enel.
În perioada în care nu este prevăzut program cu publicul nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică. Serviciul Telecitire va fi funcţional.
Clienţii Enel Energie care doresc să îşi achite factura la curent la sfârşitul săptămânii pot utiliza modalităţile alternative de plată.
Pot plăti în numerar în magazinele care au afişată sigla Pay Point sau Payzone, în benzinăriile OMV, prin Westaco, la automatele de încasare ROBO ale BRD Groupe Societe Generale, la BNA-urile Unicredit Ţiriac, prin terminalele Rompay şi băncile partenere, la ATM-urile mai multor bănci, prin debit direct, prin internet sau virament bancar.
Pentru a afla informații despre consumul de energie, facturile și plățile efectuate, clienții Enel Energie şi Enel Energie Muntenia pot apela gratuit InfoEnel la telefon 0800 07 08 09 sau pot accesa pagina de web www.enel.ro, secțiunea My Enel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!