Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, care se celebrează în fiecare an în data de 3 decembrie, a adus la Expovest Timișoara oameni ce răzbat în viață cu fotoliul rulant, copii cu implanturi care îi salvează de surzenie și izolare, nevăzători, persoane cu dizabilități fizice sau intelectuale, dar și camarazi ai acestora, fără dizabilități, care le-au fost alături în ”jungla” cotidiană.
Sub sloganul “Celebrăm abilităţile, celebrăm accesibilitatea“, evenimentul a fost organizat de către Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană împreună cu Asociația pentru Integrarea Persoanelor cu Dizabilitati (AIPD), Asociatia Ceva de Spus, Asociaţia persoanelor cu deficienţe de auz “Ascultă Viaţa” şi Asociația Handicapaților Locomotori Timiș.
“Iniţiativa de colaborare este rezultatul direct al dezbaterii <<Accesul și participarea persoanelor cu dizabilități la viața culturală din Timișoara>>, desfăşurată la începutul lunii noiembrie”, a subliniat Simona Neumann, directorul executiv al ATCCE.
Au fost înmânate diplome de recunoaștere către instituții și persoane care au contribuit pe parcursul acestui an la accesibilizarea spațiului cultural sau care au promovat în comunitate mesajele persoanelor cu dizabilități.
Programul artistic a fost susținut de către membrii Asociaţiei “Ascultă Viața” și ai Asociației Handicapaților Locomotor, cu participarea toboşarului Andrei Strătilă împreună cu trupa ”The Note Band”.
foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!