Debutul celei de-a treia ediții a Timisoara International Dance Festival (14 – 18 octombrie) a avut loc miercuri, 14 octombrie, în jurul orei 18. Persoanele care au participat la eveniment au avut parte de o seară completă, din care nu au lipsit demonstrațiile de dans și chiar un concert live.
Pentru a arăta că dansul și muzica pot uni pe oricine, deschiderea festivalului a fost marcată prin demonstrații de dans din partea mai multor artiști. Astfel, pe melodii celebre s-a dansat tango, salsa, dans contemporan, dans latino și dansuri standard. Publicul a fost unul destul de numeros, iar unii dintre spectatori nu s-au putut abține să nu danseze și ei alături de cuplurile de profesioniști.
Evenimentul s-a desfășurat în mansarda Bastionului Maria Theresia, spațiu care în mod normal este folosit pentru expoziții. Cam așa au stat lucrurile și de data aceasta, doar că a fost vorba despre un muzeu cu artă în mișcare.
După ce demonstrațiile au ajuns la sfârșit, publicul a avut parte de încă o surpriză de proporții. Pentru cei prezenți a concertat trupa Phaser, aici toată lumea fiind mai mult decât bucuroasă să danseze și să cânte alături de formație. Trupa a cântat atât melodii proprii, cât și cover-uri după piese celebre. Publicul a rămas în priză pe toată durata concertului, iar dansul nu s-a oprit până la ultimul acord.
Distracția va continua în același ritm prietenos și joi, 15 octombrie. Timișorenii vor putea să se bucure de un concert live Tanghetto, cunoscuta trupă de tangou electronic din Buenos Aires. Evenimentul va avea loc la ora 20, la Teatrul Național Timișoara. În cadrul concertului publicul va avea parte de spectacole de tango cu Ismael Ludman și Maria Mondino (Argentina), Horia Pop și Ioana Lascu (Cluj) și Lucas Molina Gazcon și Judit Somos (Argentina/ Ungaria).
După concert, seara se va termina cu o petrecere de tango, unde atmosfera va fi animată de DJ Mihai Polverejan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!