Prin această transformare, ADR, instituția care derulează proiectele cu fonduri europene, le verifică și le pune în practică, nu va mai depinde de București pentru decizia alocării lor. Legea descentralizării Agențiilor de Dezvoltare Regională a fost aprobată în Parlament, iar ADR Vest se transformă în Autoritate de Management pentru viitorul Program Operațional Regional.
„Alocarea fondurilor europene, decisă în regiunea noastră. ADR Vest devine Autoritate de Management. Când vrei poți! Am reușit să schimbăm un mod de lucru care, în ultimii ani, s-a dovedit depășit. Am găsit deschidere, parteneri serioși și implicați, cu care am modificat viitorul fondurilor europene în România. Gata cu dosarele la București, cu decizii centralizate și cu luni de așteptare până la numirea sau înlocuirea unor miniștri. De acum, timișenii, arădenii, hunedorenii sau cărășenii vor decide singuri cum vor fi alocați banii ce vor reveni, prin finanțări europene, regiunii de Vest. Totul, cu proceduri simplificate, birocrație mult redusă și dosare analizate direct aici”, transmite Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Dobra spune despre Legea descentralizării Agențiilor de Dezvoltare Regională că este „un demers inițiat alături de ADR pe care l-am susținut intens și care acum devine realitate”.
„Îl felicit pentru colaborare, implicare și reușită pe Sorin Maxim, de acum directorul noii Autorități de Management”, transmite Dobra.
Trimite articolul
XDin 1969 ! ATENTIE, Bucurestiul DRESEAZA leaderii din provincie. Toti sunt DRESATI si raspund doar stapanului Bucuresti….Totul se vinde prin EI. Sunt INTANGIBILI. Concursurile de vames, la regiile autonome >>>tot se decide la Bucuresti pe baza recomandarilor DRESATILOR.
Cica mobra: “Când vrei poți!”
Deci pe vremea cand pesedeul era la conducere, nu s-a putut pentru ca nu s-a vrut, desi aveau oameni si in parlament, si in guvern. Cand era Grindy premier, nu s-a vrut. Acum, cand a ajuns opozitia la conducere, s-a demonstrat ca totusi se poate, dar mobra vrea sa culeaga el laudele, de parca ar fi facut ceva concret in ultimii 4 ani :)))
De București nu scăpați pentru că au telecomanda la ei dar grăbițivă pînă mai vin ceva fonduri din UE că mult nu va mai funcționa dacă se continuă tot așa UE va fi istorie și Euro la fel.
-
Reos, asa iti zice tie sputnik? ca rusia si rubla sunt mai tari decat UE si €?
S a găsit papagalul de dobra sa vorbească. O rușine de președinte de consiliu. Menționez doar mult trambitata extindere a dj691 spre A1, care este inexistenta și astăzi.
Mie la un simplu search pe internet, imi da ca distinsul Dobra e din PSD. Tocmai l-au sustint trup si suflet pe liderul infractorilor, Dragnea, pana in momentul incarcerarii. Sau orientarea lor ideologica s-a schimbat “pe ascuns” dintr-o data?