Nicolae Robu deține tot același teren și clădirile pe care le avea în 2012, când a fost ales primar pentru prima dată. Este vorba despre un teren intravilan de 1.027 metri pătrați, cumpărat în 2005 împreună cu soția și despre două apartamente, de 94, respectiv 85 mp, cumpărate în 1991 și 2004, tot împreună cu soția Florica Robu.
Dacă în 2012 avea două mașini, un Cielo fabricat în 2003 și o Laguna „second hand” fabricată în 2001, anul acesta Nicolae Robu are o mașină în plus: un Renault „second hand” fabricat în 2013, cumpărat prin leasing, pentru care mai are de plătit aproape 20.000 de lei și din care a achitat deja puțin peste 45.000 de lei.
Primarul Timișoarei are și un cont în lei, deschis în 2002, în care a adunat 2.930 de lei până în aprilie 2016. Anul trecut avea trei depozite bancare și conturi deschise la mai multe bănci.
La capitolul „Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor depășește 5.000 de euro”, Nicolae Robu a trecut 1.110,336 lei, ca „total valoare acțiuni familie”.
Edilul-șef și-a trecut în declarația de avere și cadoul primit cu ocazia zilei de naștere: o stație de amplificare audio, mixer audio și microfon, fiind cunoscut faptul că primarul Timișoarei are o pasiune pentru muzică. Anul trecut a primit o dronă.
În casa familiei Robu au intrat anul trecut, conform declarației de avere din aprilie 2016, 249.312 lei, adică aproape 55.000 de euro. Numai Robu a dus acasă 236.268 de lei: 69.504 lei din salariul de primar, 156.162 lei de la Universitatea Politehnica și 10.602 lei pentru „deținerea calității de membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România”.
Articole pe aceeași temă:
City managerul Timisoarei se pricepe la afaceri. Sorin Dragoi are doua declaratii de avere in 2016
Citiți principiile noastre de moderare aici!