Aproximativ 35 de persoane au protestat, duminică, pe treptele Catedralei Mitropolitane din Timişoara cerând demisia episcopului vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, Paisie Lugojeanul. Majoritatea protestatarilor erau nemulţumiţi deoarece zeci de copii care mergeau în cinci centre sociale deschise de Mitropolie nu au mai bursele de 100 de lei pe lună ce li se cuveneau, deşi proiectul era finanţat din fonduri europene. Nemulţumirile lor au ajuns şi în atenţia anchetatorilor DNA, care îl cercetează în aceste zile şi pe Paisie Lugojeanul.
„Abuzul este că copiii mergeau la acest centru educaţional şi în contract se specifica că au două mese pe zi, un program special şi o bursă de 100 de lei pe lună. Copiii au primit bursa cel mult două luni, după care au spus că nu mai vin banii de la centru, de la parohie. Am sunat la Mitropolie, am fost şi aici de mai multe ori şi au zis că nu e aici cutare şi să vin altădată. Ne-au spus că vom primi banii când vor intra fondurile europene. De atunci au trecut doi ani”, a declarat Farus Bichler, unul dintre protestatari.
În timpul protestului care a durat circa o oră manifestanţii au afişat două bannere pe care scria „Paisie să plece!” şi „Paisie nu reprezintă biserica!” şi au scandat „Hoţii” şi „Banii înapoi”.
„Paisie Lugojeanul este în acest moment anchetat de DNA. Facem un apel la Patriarhul României să îl suspende din funcţie pe perioada anchetei DNA”, a declarat jurnalista Lia Lucia Epure, care a participat la acest protest.
Deoarece manifestaţia nu a fost autorizată, la un moment dat, un echipaj al Jandarmeriei a intervenit. Protestul s-a încheiat fără incidente, după ce organizatorii au fost legitimaţi de jandarmi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!