Evenimentul este unul complex, pe lângă expozitia propriu-zisă organizatorii au pus la cale un program conex mai mult decât atractiv. Chiar de la intrare vizitatorii primesc un pahar, special pentru a degusta toate vinurile prezentate de cei peste 30 de expozanţi.
Vinvest reuneşte în standuri cei mai buni producători români de vinuri, dar şi firme specializate în domeniul cercetării şi al distribuţiei utilajelor din domeniul viei şi al vinului. Desigur, toate soiurile vor putea fi testate de vizitatori expozitiei, fie că e vorba de cei profesionişti sau de cei amatori.
Doi dintre cei mai popularizaţi maeştri culinari din România, Antonio Pasarelli şi Mircea Dinescu, vor fi vedete în cadrul acestei ediţii a expozitiei. Italianul devenit timişorean va efectua demonstraţii de „bucătăreală”, de prezentare a modului în care se pot îmbina cât mai bine mâncarea şi vinurile de cea mai bună calitate. Pasarelli poate fi admirat la cratiţă, în mai multe episoade, atât vineri, dar şi sâmbătă, între orele 10 şi 18.
Duminică va fi ziua lui Mircea Dinescu. În ultimii ani, cunoscutul publicist şi poet a devenit, la rândul său, producător de vinuri. El a achiziţionat o cramă într-o localitate situată pe malul Dunării şi produce vin „de casă”. Între timp a devenit şi bucătar amator. Timişorenii vor avea ocazia să descopere modul inedit şi unic în care Dinescu găteşte. Duminică, de la ora 10 şi până la ora 14, vizitatorii expozitiei vor avea ocazia să îl vadă pe Mircea Dinescu în rol de bucătar. În plus, el va oferi oamenilor interesaţi şi mai multe mostre din vinul produs la podgoria sa.
Tot duminică vor fi organizate şi mai multe tomobole. Cei care vor achiziţiona un bilet de acces în valoare de zece lei vor fi răsplătiţi cu o excursie de zece zile, în Grecia. De asemenea, un alt vizitator, de această dată dintre cei care s-au înregistrat online, va putea câştiga greutatea sa, în vin.
Vinvest 2011 a fost deschis vineri fiind accesibil publicului până la ora 19. Sâmbătă, expozitia e deschisă între orele 10 şi 19, iar duminică, de la 10 la ora 17.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!