Tânărul se ocupa, în perioada sărbătorilor de iarnă, cu comercializarea articolelor pirotehnice. Polițiștii au intrat însă pe fir și au obținut o autorizație de percheziție pe adresa lui.
„Poliţiştii oraşului Jimbolia au efectuat o percheziţie la domiciliul unui tânăr suspectat de efectuarea de operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice. Astfel, la domiciliul lui I. Dario, de 18 ani, din Jimbolia, poliţiştii au identificat mai multe articole pirotehnice deţinute ilegal. În urma inventarierii s-a stabilit că suspectul deţinea în vederea comercializării aproape 47.000 de articole pirotehnice (petarde, baterii de artificii) din categoriile I, II şi III. În cauză, pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiunii cu articole pirotehnice, conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, se arată înr-un comunicat al IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!