Mare parte din cozile de la Finanțe ar urma să dispară din acest an, odată cu trecerea operațiunilor de transmitere a declarațiilor în mediul virtual. Măsura a fost adoptată prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2326/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 649/08.08.2017. Prin aceasta un număr de 13 declarații fiscale se depun numai online, ceea ce va conduce la o scădere a cheltuielilor de deplasare și a resurselor necesare tipării, la evitarea cozilor și, implicit, la economisirea timpului, dar și la protecția mediului înconjurător, spun cei de la Direcția Generală Regională de Finanțe Timișoara
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuabilii depun obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sistemul electronic de transmitere la distanță, următoarele declarații fiscale:
100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat; 101 „Declarație privind impozitul pe profit“; 120 „Decont privind accizele“;
205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit“;
207 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți“;
208 „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal“;
300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată”;
301 „Decont special de taxă pe valoarea adăugată“;
307 „Declarație privind sumele rezultate din ajustarea/ corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată“;
311 „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal“;
390 VIES „Declarație recapitulativă privind livrările/ achizițiile/prestările intracomunitare“;
394 „Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA“;
710 „Declarație rectificativă“.
Aceste declarații se completează și se validează cu ajutorul programelor de asistență disponibile gratuit pe site-ul www.anaf.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!