În Monitorul Oficial au apărut primele instrucţiuni privind ocuparea posturilor care vor deveni vacante pe parcursul anului şcolar. Este vorba despre acele posturi care se eliberează fie la solicitare pentru concediu maternal, fie pe caz de boală, fie din alte motive obiective. „Au apărut noile instrucţiuni care prevăd că în cazul în care se eliberează anumite posturi, atunci primul pas pentru rezolvare îl face Inspectoratul Şcolar, dacă are rezerve la materia respectivă. În cazul în care nu avem pe cine trimite la unităţile de învăţământ, aceştia pot organiza concurs pentru ocuparea posturilor . Este un pas foarte important către descentralizare”, a declarat inspectorul şcolar general-adjunct, Francisc Halasz.
Pentru a putea preda, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota cinci. În cazul în care candidatul obţine o medie între 5-6,99 acesta va fi monitorizat de directorul unităţii de învăţământ. Subiectele vor fi făcute la nivelul şcolii, corectarea se va face la faţa locului, unde se vor soluţiona şi contestaţiile. Referitor la posibilele favoritisme pe care le-ar putea crea unii directori ai unităţilor de învăţământ, Francisc Halasz a menţionat: „Niciun sistem nu este perfect şi nu este scutit de eventuale compromisuri, dar eu sper că unităţile de învăţământ, directorii şi consiliile de administraţie sunt interesaţi în primul rând în a obţine nişte oameni buni. Este vorba despre nivelul educaţional al şcolii pe care o reprezintă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!