“Termenul de predare a lucrării este luna aprilie, dar probabil din cauza problemelor cu predarea unor terenuri se va accepta o amânare. Sperăm că până la jumătatea anului 2013 să rezolvăm partea efectivă de autostradă între Chizătău şi Traian Vuia, ca aceasta să fie executată, iar partea de legătură dintre autostradă şi Lugoj să fie finalizată până în lunile septembrie – octombrie”, a declarat Ambrus.
În ceea ce priveşte continuarea lucrărilor la autostrada Timişoara – Lugoj, mai precis tronsonul 2 al acesteia, şeful DRDP speră ca în a doua jumătate a lunii în curs să fie desemnat un câştigător la licitaţia de desemnare a constructorului: “Al doilea tronson dintre Timişoara şi Lugoj este în evaluare, urmează ca undeva după jumătatea lunii aprilie să aflăm câştigătorul”.
Desemnarea ofertei castigatoare pentru autostrada Lugoj-Deva, asteptata in cateva saptamani
Citiți principiile noastre de moderare aici!