Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Timiş caută în aceste zile strandurile funcţionale din oraş, unde se interesează cât de curată este apa din bazine, adâncimea acesteia, dar şi cât de curate sunt spaţiile din incintă.
În paralel, medicii de la Direcţia de Sănătate Publică Timiş au început deja verificările lasştrandurile care s-au deschis.
„Până în prezent au fost verificate ştrandurile UMT şi Termal, singurele baze de agrement care erau deschise la momentul începerii controalelor. Inspectorii urmăresc în principal tot ceea ce ţine de calitatea apei de îmbăiere, de condiţiile igienico-sanitare din spaţiu. Cu alte cuvinte se verifică toaletele, duşurile, şanţurile cu apă clorinată de la marginea bazinelor, dar şi analizele angajaţilor din ştrand”, precizează purtătoarea de cuvânt a Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Dana Șpac. Aceasta a adăugat că verificările de până acum nu au scos la iveală probleme majore la strandurile deja deschise.
Strandurile din judetul Timis, in stare buna de functionare
Strandurile se deschid in Timisoara, de 1 mai
Citiți principiile noastre de moderare aici!