Oamenii legii au început să verifice actele firmei și, în urma acțiunii, vor închide sediul de la Timișoara. În momentul descinderii pe ușa sediului era pus un anunț pe care scria „Din motive tehnice biroul nostru este închis”.
Acțiuni similare au avut loc concomitent la sediile firmei din întreaga țară, fiind organizate de ANPC împreună cu Poliția Română.
Vă reamintim că firma Saturnus Finance s-a înfiinţat în luna martie 2014 şi a început să activeze în Timişoara o lună mai târziu. Societatea este controlată de doi cetățeni maghiari, Mate Istvan şi Gaspar Balint, care au mai avut afaceri similare în Cluj. Potrivit presei locale din Cluj, schema de afaceri propusă de aceştia a căpătat numele de „Caritasul Unguresc”.
Pe scurt, clienţilor li se propun împrumuturi în lei cu o dobândă extrem de mică, care poate ajunge şi la 2,68 la sută pe an. Mulţi nu consideră suspectă o dobândă mai mică decât rata inflaţiei, aşa că intră în joc. Iniţial, clienţii firmei trebuie să achite 5 la sută din valoarea împrumutului cerut şi prima rată. Astfel, unii timişeni au ajuns să plătească şi 1.800 de lei, fără să vadă vreun leu înapoi. Mai apoi, conform regulamentului pe care îl semnează, clienţii trebuie să aştepte întrunirea Consiliului de Administraţie, cel care decide dacă fondul cumulat este destul de mare pentru a face plăţi. Astfel, timpul de aşteptare pentru primirea efectivă a împrumutului variază între o lună şi perioada contractuală, care poate ajunge şi la 20 de ani.
UPDATE. Reprezentanții IPJ Timiș spun că punctul de lucru al firmei Saturnus din Timișoara va fi închis pe o perioadă de 12 luni.
„Ca urmare a reclamaţiilor depuse de cetăţeni, în ultimele trei luni, împotriva reprezentanţilor unei societăţi de creditare fără autorizaţie care le-ar fi afectat interesele economice, s-a luat măsura complementară de închidere temporară a unui punct de lucru al societăţii, din municipiul Timişoara, pe o perioadă de 12 luni. Astfel, azi, 27 august a.c., poliţiştii împreună cu reprezentaţii ai O.P.C. Timiş s-au deplasat la punctul de lucru respectiv pentru sigilarea sediului”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Aceștia mai spun că la nivelul IPJ Timiș au fost înregistrate 5 reclamaţii, ca urmare a contractelor de creditare nerespectate de către reprezentanţii societăţi, iar poliţiştii de investigare a fraudelor efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
UPDATE 2. Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au sigilat biroul firmei Saturnus Finance din Timişoara. La fel s-a întâmplat şi cu alte sedii din ţară ale acestei firme, sau ale unor firme care foloseau acest sistem de tip Caritas pentru a înşela oamenii.
La sigilarea sediului au participat şi trei angajate ale firmei Saturnus Finance, printre care şi Angela Rusu, cea care a dat declaraţii în numele firmei pentru www.tion.ro, dar a refuzat să se prezinte. Femeia a fost angajată în trecut şi la First Exit Group, în Cluj, firmă care a fost de asemenea închisă pentru că folosea aceeaşi schemă piramidală. Cu zâmbetul pe buze, aceasta a plecat de la sediul firmei din Timişoara, după ce a semnat pe sigiliul pus de inspectorii CJPC Timiş. La fel au făcut şi celelalte două colege ale ei, care au încercat tot timpul să o protejeze de camerele de filmat.
Comisarul-şef adjunct al CJPC Timiş, Mihaela Ignat, a afirmat că măsura sigilării birourilor a fost luată după ce la sediul comisariatului a curs cu plângeri la adresa acestei firme. În ultimele trei luni, au fost înregistrate 15 plângeri, iar comisarii le-au cerut iniţial celor de la Saturnus să acorde creditele promise, iar apoi i-au amendat, cuantumul total al sancţiunilor fiind de 135.000 de lei.
„Astăzi (miercuri –n.r.) s-a ajuns la sigilarea punctului de lucru de pe strada Cloșca nr. 2, al acestei firme deoarece s-a dat o dispoziție de închidere de 12 luni de către reprezentanții CJPC Timiș. Noi am închis și alt punct de lucru al unei astfel de societății (cel de pe Dragalina – n.r.). Pentru că reclamațiile au curs în mod repetat, atât la Protecția Consumatorului cât și la Poliție s-a luat măsura și s-a stabilit până la urmă că este decizia corectă astfel încât să nu mai fie prejudiciați și alți consumatori. Sunt deja destul de mulți consumatori prejudiciați în acest sens. În ultimele trei luni s-au primit 15 reclamații din care operatorul economic nu a soluționat niciuna cu toate că s-au dat dispoziții prin procese verbale în repetare rânduri. S-au aplicat sancțiuni contravenționale de reprezentanții CJPC Timiș de 135.000 de lei până acum. O mare parte din cele soluționate au fost și cu sprijinul IPJ Timiș”, a spus Ignat.
Ancheta poliţiştilor şi comisarilor CJPC Timiş continuă.
Articole pe aceeași temă:
Plangeri la Politie impotriva firmei acuzate ca a deschis un nou Caritas la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!