Polițiștii de la Crimă Organizată au dus în fața procuroriilor, pentru audieri, șapte persoane dintre care trei sunt fete exploatate. Potrivit anchetatorilor, gruparea forța tinerele să se prostitueze pe timp de noapte, iar ziua erau trimise la cerșit. Printre ele se afla și o copilă de numai 12 ani.
Fetele locuiau împreună cu proxeneții, de unde erau trimise să se prostitueze și să cerșească, iar banii pe care îi câștigau îi aduceau „acasă”. Aceștia locuiau într-o casă părăsită de la marginea Timișoarei.
După ce vor fi audiați de procurorii de la Crimă Organizată, suspecții vor fi duși și în fața procuroriilor DIICOT Timișoara.
Update: Suspecții racolau tinere cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani care proveneau din familii dezorganizate sau din centre de ocrotire socială, pe care le băteau și le forțau să cerșească și să se prostitueze. Clienții erau în general șoferi de autotren.
Potrivit anchetatorilor cei patru proxeneții riscă 15 ani de închisoare pentru tafic de minori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!