Primarul Gheorghe Ciuhandu a afirmat că acţiunea în forţă demarată în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4 dimineaţa, este justificată legal, deoarece pe acea locaţie au fost ridicate mai multe construcţii ilegale. Edilul-şef al Timişoarei a afirmat că a dat patru dispoziţii de demolare a unor construcţii ridicate ilegal pe domeniul public şi că vor fi evacuaţi şi chiriaşii actuali, pe acel loc municipalitatea urmând să deschidă o piaţă de maşini.
„Acele construcţii sunt total ilegale. Ca atare, am dat patru dispoziţii de demolare a acestora, care au fost puse în aplicare. Este vorba despre nişte construcţii ridicate fără autorizaţie pe domeniul public. De mâine, societatea Pieţe S.A. va prelua acel amplasament şi va amenaja o piaţă auto, deoarece spaţiul actualei pieţe este insuficient, iar maşinile parcate în zonă perturbă traficul”, a afirmat Ciuhandu. Povestea este însă mult mai complicată. De cealaltă parte, chiriaşul acelui spaţiu, Deian Plavoşin, susţine că el a închiriat piaţa, în 2009, de la o altă firmă, care, la rândul ei, o închiriase de la Primăria Timişoara.
Ulterior, Plavoşin a închiriat spaţiul de la Primăria Timişoara, procesul verbal de predare-primire, care cuprindea şi construcţiile demolate acum de reprezentanţii municipalităţii, fiind semnat de viceprimarul Adrian Orza şi directorul Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ. În opinia lui, faptul că acel proces verbal a fost semnat atestă faptul că edilii ştiau de existenţa acelor construcţii şi nu le considerau ilegale. Mai mult, susţine Plavoşin, contractul de închiriere cu municipalitatea a fost încheiat pe o perioadă de 9 ani, până în 2018. Administratorul pieţei se consideră o victimă a conducerii Primăriei Timişoara deoarece, atunci când a închiriat acel spaţiu, în extrasul de carte funciară nu era menţionat faptul că terenul respectiv face obiectul unui litigiu între primărie şi fostul chiriaş.
Procesul a fost pierdut de acesta din urmă, iar de atunci, susţine Plavoşin, este „şicanat” de angajaţii municipalităţii. Plavoşin mai susţine că graba municipalităţii de a-l evacua din acel spaţiu este motivată de faptul că aceasta a pierdut în instanţă o parte din terenul pe care se află piaţa de maşini din Mehala şi acum doreşte să o mute pe terenul închiriat de el. Pentru acest „abuz”, Plavoşin este pregătit să meargă în instanţă şi susţine că le va face plângeri penale celor din conducerea Primăriei Timişoara.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!