Tratamentele cu imunoterapii oncologice au potențialul de a oferi supraviețuire pe termen lung multor pacienți cu forme de cancer în fază avansată și ale căror opțiuni au fost anterior foarte limitate. Imunoterapii oncologice sunt disponibile gratuit pacienților români pentru tratarea melanomului, anumite tipuri de cancer pulmonar, cancer renal și cancerul de vezică urinară.
Evenimentul de la Timișoara s-a desfășurat sub titulatura „Imunoterapia oncologică – O șansă în plus pentru pacienții din România”.
„Imunoterapia este una dintre inovațiile de medicină personalizată care în ultimii ani a progresat enorm. În anumite tipuri de cancer, cum ar fi melanomul sau cancerul pulmonar, imunoterapiile au crescut rata de supraviețuire a pacienților de până la patru ori, ceea ce este remarcabil. Sper ca acest ritm alert să continue și să putem vorbi peste câțiva ani despre rate de supraviețuire tot mai crescute și în cazul altor tipuri de cancer”, a spus doctorul Șerban Negru, medic primar oncolog, președintele Asociației OncoHelp.
La nivel mondial, în prezent, sunt studiate mai mult de 2.000 de imunoterapii oncologice, în peste 3.000 de studii clinice, pentru aproximativ 300 tipuri de cancer.
„Imunoterapia, alături de progresele înregistrate în domeniul oncologiei în ultimii ani, precum diagnosticul molecular sau testările genetice, oferă speranțe pacienților din punctul de vedere al prognosticului dar și al calității vieții. Eu sper ca într-un viitor nu foarte îndepărtat aceste inovații să ne ajute să transformăm cancerul în boală cronică, cu un impact mult mai redus asupra pacienților și societății”, a spus doctor Ștefan Curescu, medic primar Oncologie Medicală, șef al Clinicii de Oncologie de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Evenimentul a fost organizat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, în parteneriat cu Asociaţia Pacientul 2.0, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timișoara Constanţa, Asociația Oncohelp şi Roche România.
Trimite articolul
XCine? Serban Negru?? Lingaul psd ? Merg tratamentele oncologice asa cum merge si partidul lor, schiopatand. Asta e un lingau, se da dupa cum bate vantul, trust me 😉 Tot ce ll intereseaza pe el este sa nu se “certe” cu firmele de medicamente active la noi in tara.