Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a prezentat echipa de primari a partidului într-o conferinţă de presă, precizând că aproape toţi au răspuns apelului său, cu excepţia edililor din Giulvăz, Denta şi Gătaia, dar că nici aceştia nu şi-au înaintat demisia la partid, iar situaţia lor urmează să fie analizată.
„Suntem în aceeaşi situaţie de la o nuntă. Ştiţi cum e la nunţi, cu strigare. Când strigi că ai dat o anumită sumă, şi mirii, şi naşi, şi socrii, când fac, după nuntă, situaţia financiară, constată că de la strigare până la ceea ce e în plic diferenţa e foarte mare. De la cei 15 primari care au plecat de la PDL până la realitate diferenţa este de la cer la pământ. (…) Domnul Ciobanu regret că a plecat din PDL, e un coleg care probabil a decis că are un alt drum politic, dar nimeni nu este de neînlocuit”, a declarat liderul democrat-liberal.
De cealaltă parte, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, este convins că PDL Timiş va intra în alegerile locale cu mai puţin de 30 din cei peste 40 de primari pe care i-a obţinut în urma scrutinului din 2008. „Nu e chiar aşa cum spune domnul Ostaficiuc. Nu avea cum să prezinte 42 de primari că nu mai sunt atâţia. Au avut 44 de toţi după alegerile din 2008, dar câţiva au fost condamnaţi, schimbaţi din funcţie… Acum au fost patru-cinci primari absenţi pe care dânsul i-a motivat, plus cei trei care a spus că au lipsit, care se ştie că-s plecaţi. Sigur că oamenii poate s-au mai dus (n.r. – la sediul PDL Timiş) pentru că sunt forţaţi, ameninţaţi cu tot felul de controale. Dânsul (n.r. – Ostaficiuc) va avea la alegeri mai puţin de 30 de primari”, crede Bojin.
Ostaficiuc a prezentat în conferinţă şi parlamentarii PDL, pe Valeriu Tabără, Gheorghe David şi Marius Cristinel Dugulescu, i-a trecut absenţi motivaţi pe Alin Popoviciu şi Ştefan Drăgulescu şi l-a omis de la numărătoare pe senatorul Dorel Borza. Asta, după ce preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a anunţat, cu o oră înainte, că senatorul democrat-liberal Dorel Borza este nemulţumit de PDL şi că îl va susţine în candidatura sa pentru Primăria Timişoara. Întrebat despre această omisiune şi un eventual transfer al lui Borza de la PDL la PNL, Ostaficiuc a afirmat: „Nu ştiu, întrebaţi-l pe domnia sa, nu s-a mai implicat în organizaţie de ani de zile. Regret orice plecare în partid, orice coleg care pleacă este o pierdere, dar nimeni nu este de neînlocuit. (…) Nu am comentarii (n.r. – cu privire la declaraţiile lui Robu), noi avem propriul nostru candidat pentru Primăria Timişoara, se numeşte Gheorghe Nodiţi. Faptul că domnul Robu a declarat e problema domnului Robu. (…) Şi eu pot afirma acum că domnul Robu e cel mai mare susţinător al meu”.
Liderul PDL Timiş a ţinut să elimine şi orice speculaţii cu privire la plecarea deputatului Dugulescu la PNL sau altă formaţiune, precizând că acesta este şi va rămâne membru PDL şi opinând că… „ar fi cazul să se şteargă tot ce scrie pe bandă” la diferite posturi TV. „În ultimul an şi jumătate am fost dat plecat când la PSD, când la PNL. Sunt în PDL, nu am plecat niciunde, nu am semnat moţiunea de cenzură, sunt în această echipă”, a spus şi Dugulescu. Cât despre Ştefan Drăgulescu, Ostaficiuc a declarat că şi acesta „şi-a manifestat susţinerea totală”, a sa şi a „întregului corp medical unde domnia sa mai are influenţe”, pentru Nodiţi.
Ostaficiuc a vorbit şi despre candidatura sa la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi procesul pe care îl are cu Agenţia Naţională de Integritate, care l-a declarat incompatibil. „Procesul dintre Constantin Ostaficiuc şi ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursul depus de mine, se va judeca în 5 aprilie 2013, ceea ce înseamnă că nu există niciun impediment în a-mi depune candidatura”, a conchis preşedintele PDL Timiş.
Deputatul Gheorghe Ciobanu s-a inscris in PSD. Ponta a anuntat noua achizitie!
Senatorul PDL Dorel Borza nu pleaca inca din partid, dar se confeseaza liberalilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!